frumoasă, atât de perfectă... Pot să te întreb de ce ai decis să slăbeşti?
- Poftim??? Ai impresia că asta e ceea ce am vrut eu? Nu mi-a plăcut
niciodată corpul meu dar mă acceptam aşa cum eram. Crezi că asta mi-am
dorit eu? Te înşeli amarnic... tot ce vezi acum în faţa ta, ţi se datorează ţie.
Toată durerea cauzată de trădarea ta a făcut că stomacul meu să nu mai
accepte nici un gram de mâncare şi tot ce avea înăuntru să ajungă în wc...
încă mă chinui să bag câte ceva în gura astfel încât să nu leşin, încă mă lupt
cu mine însumi în fiecare zi şi îmi spun că trebuie să merg înainte, trebuie să
o i-au de la capăt, trebuie să trăiesc... dacă nu pentru mine, atunci pentru
cei care intradevar mă iubesc. Faptul că ţie ţi-a fost atât de uşor să treci
peste tot ce am avut noi şi ţi-ai văzut de viaţa ta în continuare, asta nu
înseamnă că şi pentru mine a fost la fel.
Sunt atât de nervoasă în momentul ăsta pe el încât îmi vine să îi arunc cu
cană de cafea în cap. Cum dracu poate să creadă că asta am vrut eu? Un
corp frumos? La ce folos dacă sufletul mi-e negru? Mă uit la el şi văd că s-a
întunecat dintr-o dată la faţă.
- Ce-ai zis? Mi-a fost uşor? Sunt un cadavru care umblă pe străzi fără să ştie
încotro! Am încercat tot ce a fost posibil să merg înainte fără tine... alcool,
fum, am lăsat fraierii să mă bată doar să mai acopăr puţin din durerea pe
care o simţeam din cauză că m-ai lăsat.
Vocea îi este atât de chinuită şi privirea atât de întunecată... îşi ridică
mânicile de la hanorac şi braţele lui sunt pline de tăieturi, câte o linie
dreaptă, una deasupra celeilalte până aproape de cot. Rămân blocată când
văd pielea lui spintecata.
- Uite cât de uşor mi-a fost... priveşte cu ochii tăi... câte una pentru fiecare
zi fără tine, fiecare zi în care mi se părea că a trecut un an de când tu ai
plecat, fiecare zi în care m-am blestemat şi m-am urât pentru că am lăsat să
se întâmple asta. Nu-mi spune că mi-a fost uşor Jessica... A fost oribil şi
dacă înainte nu puteam să mă iert pentru că te-am făcut să suferi, acum că