Raiul din iadul meu

(alinanecula) #1

mi-a lipsit enorm şi de care nu m-aş sătura niciodată în viaţă, un sărut care
ar reuşi să mă trezească şi din lumea de apoi, un sărut care ca de obicei mă
lăsa fără aer şi mă înmoaie exact ca o gelatină, buzele lui atât de moi şi de
mătăsoase, limba lui care se mişcă ca un şarpe în căutarea pradei, parfumul
lui care mă învăluie că o pelerină magică, braţele lui în care mă simt mereu
protejată şi ferită de tot ce ne înconjoară, corpul lui care mă face să
înnebunesc de la o simplă atingere, tot acest întreg îl formează pe el...
raţiunea mea de a fi. Mă sperii de iubirea pe care i-o port, e aproape toxică,
e ca un drog care mă consumă zi după zi dar care totuşi îmi permite să
respir, el e aerul meu.



  • Te iubesc Jessica... prea mult te iubesc, mi-a fost atât de frică că te-am
    pierdut definitiv de data asta, am crezut că acum chiar am atins fundul...
    eram terorizat de gândul că dacă îţi răspund la telefon, o să îmi spui că vrei
    să ne despărţim... iartă-mă iubita mea, am fost un idiot, ştiu că ai avut
    dreptate în tot ceea ce mi-ai spus şi mă voi strădui din răsputeri să îmi
    domin instinctele, doar că nu va fi uşor, asta sunt eu de când mă ştiu... dar
    ştiu la fel de bine că pot să mă schimb dacă tu eşti lângă mine... doar să fi
    acolo... mereu. Tu eşti singura parte bună a mea.

  • Iarta-mă şi tu Bruce, nu trebuia să insist atât de mult, ştiu că tu nu eşti rău,
    asta vrei tu să crezi dar nu e aşa, un om rău nu ar putea să aducă atâta bine
    în viaţa altui om cum mi-ai adus tu mie şi nu vreau să te schimbi pentru
    mine, ţi-am mai repetat de atâtea ori, pentru mine eşti perfect aşa cum
    eşti... dacă vrei să o faci, fă-o pentru tine... eu te accept şi impulsiv, şi
    nervos şi bătăuş... doar că nu vreau să crezi despre tine că doar atât poţi fi,
    pentru că tu poţi fi mult mai mult decât atât, mi-ai demonstrat-o şi mie şi ţi-
    ai demonstrat-o şi ţie. Te iubesc... te iubesc Cavalerul meu negru.

  • Nick are dreptate, sunt un mare idiot. Dar, lăsând totul la o parte dă-mi
    voie să îţi spun că eşti... uau! Eşti atât de sexi, încât am impresia că voi
    merge cu pachetul umflat toată seară pe aici... ai ales costumul care chiar ţi
    se potriveşte cel mai bine... Wonder Woman... asta eşti tu, femeia

Free download pdf