să mi-o i-a, trebuie să rămână lângă copiii ei... Bruce te roooog!
Capitolul 13
Istoria se repetă... parcă e un deja-vu... cimitirul, groapa, coşciugul, toate
seamănă cu cele de acum câteva luni, dar toate sunt diferite. Eu sunt
diferită, mă simt un zombie pregătit să se ducă cu ea pe lumea cealaltă, mă
simt goală pe dinăuntru, parcă o bucată enormă din mine s-a smuls şi a
lăsat în loc un spaţiu gol şi întunecat. Lumea e diferită... dacă atunci am fost
doar noi, acum e plin de lume care o iubea. Bunicii mei, sunt distruşi... după
atâţia ani în care au fost nevoiţi să stea despărţiţi, când în sfârşit şi-au
recuperat fata, acum au pierdut-o pentru totdeauna. Danny care nu
reuşeşte să se oprească din plâns nici o secundă şi nu vrea să se dezlipească
de mama, Sarah şi părinţii ei, Sam şi părinţii ei, Karla, Nick, colegii ei de
muncă şi Bruce care e lipit de mine şi mă susţine, văzând că abia mă mai
sprijin pe picioare. Toţi sunt aici să îi aducă un ultim omagiu acestei fiinţe
care a dus o viaţă plină de chin şi suferinţa şi nu a apucat decât foarte puţin
di frumuseţea vieţii. Frumuseţea vieţii... care dracu e frumuseţea vieţii până
la urmă? Nu am înţeles nimic din viaţa asta până acum... o pată de culoare
într-un infinit de negru, iar din pata aia de culoare acum s-a mai şters o
mare parte, deci până la urma asta înseamnă viaţă? Să înfrunţi sute de mii
de greutăţi pentru o mică pată de culoare? Dar oare chiar merită să te
chinui atâţia ani pentru un gram de bucurie şi de fericire? Se zice că fiecare
îşi crează propriul destin în viaţă... e o mare minciună, destinul meu a fost
creat încă de când m-am născut de către individul care mi-a fost tata şi
menţinut în viaţa de cea care acum zace între patru scânduri aici în faţa
mea, aşa că stau şi mă întreb, oare asta să fie destinul meu? Da, am
prieteni, am un frate pe care îl ador şi un iubit pe care îl iubesc nespus, dar
aşa cum credeam că mama va fi mereu acolo lângă mine încă mulţi ani de
acum încolo, de unde pot să ştiu că vor fi mereu aici şi ei? De câte ori cad şi
zic că nu pot să mă lovesc mai rău de atât, viaţa îmi rezervă o nouă lovitură
de zece ori mai puternică decât cea dinainte şi stau şi mă întreb acum, oare
chiar mai pot să suport alte lovituri de la viaţă? Oare chiar toate mi-au fost