împreună.
- Buna Danny, sunt în parc, am venit să mă relaxez puţin. Mâncaţi voi, eu
am ciugulit câte ceva la muncă. Nu mai stau mult şi vin şi eu spre casă. - Ok, ai grijă. Ne vedem acasă.
- Bine, pa Danny.
Mă ridic de pe bancă, îmi bag din nou căştile în urechi şi mă duc să mai dau
o tură prin parc. Cu ochii în telefon, încercând să găsesc o melodie din
playlist, mă izbesc de cineva atât de tare încât mă trezesc cu fundul pe
asfalt.
- Hei, pot să ştiu şi eu unde dracu te uitai? Mă chinui să mă ridic de pe jos,
în timp ce mă scutur pe fund, fără să văd încă de cine m-am ciocnit. Când
sunt în picioare şi ridic privirea, dau de o pereche de ochi negri, atât de
pătrunzători încât simt un gol în stomac, un maxilar sculptat de parcă ar fi
fost făcut de mâna unui artist, o pereche de buze perfecte, culoarea tenului
că o ciocolată cu lapte şi caramel şi nişte sprâncene care în momentul de
faţă sunt atât de încruntate încât îmi dau fiori. Şapca din cap îi face privirea
să pară şi mai întunecată. Este mai înalt ca mine, capul meu îi ajunge
aproape la umeri, iar treningul de pe el îl face să pară un atlet de
performanţă. - Oh, scuză-mă eram distrasă de telefon, nu am fost atentă. Îmi cer scuze,
dar din câte văd tu eşti încă în picioare, eu sunt cea care a ajuns cu fundul
pe pământ. Dar tu nu m-ai văzut? Nu puteai să mă ocoleşti? - Eu alergam liniştit, iar tu mi-ai ieşit în fata dintr-o dată. Când dracu să te
mai ocolesc? - Hei, stai calm, ţi-ai rupt ceva? Care e problema ta? Mi-am cerut scuze, ce
vrei acum să chemi poliţia că am intrat din greşeală în tine? Sângele
începuse să îmi fiarbă în vene de nervi, nu înţelegeam care e problema lui şi
de ce trebuie să fie atât de iritat, până la urmă el nici măcar nu s-a clintit.