Raiul din iadul meu

(alinanecula) #1

tine. Vino aici şi îmbrăţişează-mă.


Să îi văd aşa, în tabloul acesta de famile perfectă, îmi crează un mic nod în
stomac. Nu ştiu dacă e invidie sau ce anume e, poate că e din cauză că eu
nu am avut parte niciodată de aşa ceva, cred că de asta nici nu am o
pasiune pentru ceva anume, nici un vis de îndeplinit... a avut grijă cineva să
îmi taie aripile înainte ca ele să răsară. Dar în schimb sunt foarte bucuroasă
pentru Sam, îmi amintesc când în liceu s-a îndrăgostit pentru prima dată şi
nu ştia cum să le spună părinţilor ei că e gay. Sam a ştiut dintotdeauna că
este gay, doar că îi era greu să accepte, îi era frică de ce avea să spună
lumea şi de cum o vor judeca cei din jurul ei, dar când a întâlnit-o pe Sonia,
o fată cu un an mai mare ca ea, toate sentimentele pe care ea încerca să le
îngroape au răbufnit. Au avut o relaţie care a durat aproape un an, până
când Sonia s-a transferat în alt stat, iar Sam a rămas cu o durere deschisă în
inimă, care cu greu s-a închis. Dar exact cum mă aşteptam, reacţia părinţilor
ei a fost una foarte matură, i-au spus că ceva bănuiau şi că nu îi interesează
atâta timp cât ea e fericită.De multe ori am stat şi m-am întrebat de ce nu
am avut şi eu parte de părinţi că ai ei, da, mama a fost şi este cea mai bună,
umilă, înţelegătoare şi iubitoare mama din lume, dar de ce tata trebuia să
fie aşa? Ce anume îl făcea să mă urască atât de mult? Mama mi-a spus că
viaţa lor nu a fost aşa dintotdeauna, au fost ani în care erau cel mai fericit
cuplu din câte existau, iar fericirea lor devenise şi mai mare odată cu
naşterea lui Danny. Nu înţeleg ce anume l-a făcut să devină monstrul care
era, omul acela care nu avea nici un fel de reacţie când vedea sângele său
vânătăile de pe corpul mamei, dar în schimb se punea în genunchi în faţa ei
şi îşi cerea iertare când o vedea că plânge, că mai apoi în zilele următoare
să o ia de la capăt. Da, am înţeles, alcoolul şi jocurile de noroc au fost
principala cauză, dar nu poate fi doar asta, toată violenta aceea nu putea să
provină doar de la asta, violenţă pe care o revarsa doar asupra mamei şi
asupra mea, Danny foarte rar se întâmplă să aibe parte de furia lui. Mama
pentru mulţi ani la rând a încercat să îi justifice scandalurile şi bătăile, până
când şi-a dat seama că el nu va mai fi niciodată omul pe care l-a cunoscut şi

Free download pdf