Raiul din iadul meu

(alinanecula) #1

cu care s-a măritat, ci va rămâne mereu aceasi bestie care îşi măsoară forţa
cu o femeie şi o fată pentru toate frustrările lui, sau chiar şi pentru cele mai
futile motive, că o farfurie de mâncare prea rece, o bere adusă cu cinci
secunde de întârziere, zgomotul aspiratorului, o soseata ruptă şi multe alte
întâmplări ridicole care pentru el erau de ajuns să îi aprindă fitilul. Iar în
momentul când mama a înţeles asta, s-a resemnat pur şi simplu la o viaţă
formată din frică, teroare, durere şi chin, de dragul meu şi al lui Danny.
Oricum, cred că dacă nu era Danny care să o scoată pe mama sau pe mine
din mâinile lui de nenumărate ori, am fi sfârşit mult mai rău.



  • Jessyyyyy! Prinde-mă!


Diana fuge spre mine cu toată viteza, cu braţele larg deschise iar eu o prind
din zbor, învârtind-o de două ori în aer. Ghemotocul acesta de patru
anişori, cu părul culoarea caramelului şi ondulat, obrăjorii mereu roşii şi
năsucul acela mic şi perfect, mă adoră la fel de mult cum o ador şi eu pe ea.
E veselie la statul pur, rade tot timpul, pune o sută de întrebări pe oră şi are
o energie contagioasă care e în stare să scoată şi din cea mai depresivă
persoană, un zâmbet.



  • Sammyyyy, acum tu prinde-mă!

  • Hai spiriduş, te aştept!


Sam o prinde în braţe şi o muşcă uşor de mânuţă, de burtica, de picioruşe şi
camera se umple de un hohot de râs colorat, care ne face pe toţi să
zâmbim. Nu cred că există un sunet mai frumos în această lume decât râsul
pur al unui copil.



  • Intr-o zi am să o înregistrez când râde atât de tare şi am să o pun că
    alarma de dimineaţă la telefon. Cine nu şi-ar dori să se trezească cu această
    muzică minunată în fiecare zi?

  • Bravo Jessy, o idee excelentă! Surioara mea mică şi cicălitoare, are cel mai
    dulce râs din univers. Nu-i aşa, spiriduş?

Free download pdf