bunica. Nu cred că am vorbit vreodată cu ea la telefon, ce fac? Să îi răspund
sau să aştept să vină mama?
Decid să rapund.
- Alo?
- Alo? Mary?
- Nu, sunt Jessica, faţa lui Mary. Mama are puţină treabă.
- Jessica? O Doamne Dumnezeule, scumpa mea, nu ţi-am mai auzit glasul
de când erai mică. Nu pot să cred că în sfârşit te aud şi eu după atâţia ani.
Îmi pare atât de rău că mama ta nu mi-a dat ocazia să te cunosc, să mă
bucur şi eu de tine, de nepoata mea.
O aud cum plânge în telefon, dar nu ştiu cum să reacţionez, nu o cunosc, nu
ştiu mai nimic despre ea decât ceea ce mi-a povestit mama şi încep să mă
agit puţin, ştiind că ea a fost cea care a ales să fie aşa, ea nu a vrut să o ierte
pe mama, ea a decis să nu aibe nici o legătură cu noi...
- Nu ştiu ce să vă spun, dar cred că dacă aţi fi vrut să mă cunoaşteţi, aţi fi
putut să vă iertaţi fata pentru că s-a îndrăgostit şi a ales să fie fericită şi nu
să o ştergeţi complet din viaţa voastră doar pentru că nu a urmat calea care
aţi vrut-o voi.
Simt cum devin din ce în ce mai nervoasă, ştiind câtă nevoie a avut mamă
de cineva care să o asculte, să o iubească, să o aline şi să fie alături de ea,
având viaţa care a avut-o.
- Poftim? Depre ce vorbeşti, fata mea? Cum adică noi am şters-o din viaţa
noastră? Sunt atâţia ani de zile în care am încercat să fim alături de voi, să
venim să vă vedem, dar Mary nu ne-a permis niciodată. Da am avut o
discuţie acum mulţi ani, când ea a avut aventura aceea cu colegul ei de
muncă şi am fost supăraţi pe ea, pentru că noi am educat-o de mică să îşi
respecte bărbatul de lângă ea şi niciodată să nu calce strâmb, pentru că