lăsa niciodată liberă şi că va avea grijă ca viaţa mea să devină un iad, iar
dacă aş fi încercat să îl las sau să sun la poliţie, m-ar fi omorât mai întâi pe
mine iar apoi pe tine.
În mintea mea încep să se lege mai multe lucruri dintr-o dată... acum totul
are mai mult sens... de ce tata nu m-a iubit niciodată, de ce mă bătea doar
pe mine şi pe mama, de ce îmi spunea tot timpul că mai bine nu mă
năşteam... Am petrecut ani şi ani la rând întrebându-mă de ca propriul meu
tată mă urăşte, de ce mă detestă atât de tare, ce anume am făcut greşit, am
încercat mereu să găsesc o justificare pentru toate acele bătăi crunte pe
care le îndurăm şi toate acele jigniri pe care mi le adresă, fără nici un folos.
Că acum să aflu că tatăl meu nu era tatăl meu, că toată viaţa mea a fost o
minciună şi că singura persoană în care aveam încredere oarbă, mi-a ţinut
ascuns răspunsul la toate întrebările mele existenţiale. Creierul meu stă să
i-a foc, sunt prea multe informaţii de procesat, prea multe întrebări care îmi
trec prin cap, dar simt că puterile mă abandonează... nu vreau să mai aud
nimic, nu vreau să mă mai gândesc la nimic... vreau doar să dispar.
- Jessica... steluţa... spune ceva, te rog.
Mă ridic de pe banca, parcă m-aş mişca în reluare, mă uit în jos la mama şi îi
spun doar un singur lucru.
- Mai bine pierdeai sarcina decât să mă laşi să duc o viaţă întreagă în infern.
Şi plec... - Jessica, unde te duci? Jessicaaaa, răspunde-mi! Jessica te rog nu-mi fă
asta.
O aud strigându-mi numele şi plângând în urma mea, dar în momentul
acesta nu reuşesc să îi suport nici vocea şi nici chipul. Am nevoie să stau
singură, afară soarele a început să apună, iar eu continui să merg cu capul
în pământ, mâinile în buzunare spre nicăieri. Nu pot să cred că toată viaţa
mea a fost o minciună, nu ştiu cine e tatăl meu, nu ştiu cine sunt eu şi care
ar fi fost viaţa mea dacă mama nu l-ar fi înşelat pe tata. Oare s-ar fi iubit