- Dar e întuneric deja şi e destul de răcoare, nu poţi să stai singură aici.
- Nu-ţi face griji, sunt bine... îţi mulţumesc că m-ai ajutat şi că m-ai lăsat să
mă descarc pe tricoul tău. Îmi cer scuze dacă ţi l-am udat. - Stai liniştită, tricoul meu e ok, mă bucur că ţi-am fost de ajutor. Auzi... în
legătură cu "contactul" nostru mai violent de ieri, vroiam să îţi cer scuze
pentru comportamentul meu... nu a fost ziua mea cea mai bună şi mi-am
revărsat furia pe tine. - Stai liniştit, nici eu nu am reacţionat prea bine. Scuză-mă dacă te-am
reţinut prea mult, poţi să te duci liniştit acasă dacă vrei sau unde te duceai
până să te împiedici de mine, eu mai stau puţin pe aici şi după mă duc şi
eu... nu ştiu unde... mă voi decide după aceea. - Nu trebuie să ajung nicăieri şi nu mă grăbesc şi dacă nu te deranjează
puţină companie, mai rămân şi eu pe aici cu tine.
Îmi încrucişez mâinile la piept, mă rezem de spătarul băncii şi ridic capul
spre cerul înstelat deasupra noastră. Bruce mă imita şi face la fel şi el,
privind către milioanele de luminiţe extinse pe tot cerul.
- Nu vreau să crezi că sunt băgăcios, dar nu e un lucru chiar atât de normal
să leşini aşa din senin. Ce ţi s-a întâmplat? Mă întreabă fără să îşi mute
privirea de la stele. - Am aflat un lucru mult prea greu de suportat care m-a făcut să pun la
îndoială tot ceea ce am trăit până acum. - Aha, am înţeles. Probleme în dragoste... nasol.
- Gresit, n-ai înţeles, probleme în familie. Mai nasol.
- Ooo, astea da ca sunt nasoale. Dar e mai nasol să nu le ai... ai probleme ai
familie, n-ai familie... nu ai nimic.
Rămân cu gândul la ce mi-a spus, "n-ai familie, n-ai nimic ". Oare vorbea