Sam, nu prea am alţi prieteni, poate doar vreo 3-4 cu care mai schimb câte
o vorbă din când în când, dar şi aceeia sunt mai mult prietenii lui Sam. Sam
este o fată extraordinar de simpatică, arată super bine, e roşcată cu ochii
verzi, e puţin mai înaltă decât mine şi are toate formele la locul lor. E super
amuzantă, adoră muzica şi cărţile şi visul ei este să ajungă un mare designer
de haine într-o bună zi.
Am terminat de băut cafeaua, pun cana în chiuvetă şi mă duc în salon.
Mama este încă pe canapea, îşi îndepărtează o ojă imaginară de pe unghii,
în timp ce lacrimile i se scurg pe obraji. Aş vrea să o întreb de ce plânge, nu
reuşesc să înţeleg, cum nu am înţeles niciodată de ce a stat atâţia ani lângă
el, de ce a suportat atâtea certuri, atâta gelozie şi mai ales atâtea bătăi din
partea lui, lipsa lui cu nopţile de acasă, banii lui din care mare parte mergea
la jocurile de noroc, faptul că niciodată nu a lăsat-o să muncească din cauza
geloziei lui bolnave... nu spun că ar trebui să fie fericită că a murit, dar acum
e liberă în sfârşit, poate să facă tot ceea ce el a împiedicat-o atâţia ani: să
trăiască! Bineînţeles că nu am să îi spun nimic, sunt lucruri care au fost
repetate la nesfârşit şi de mine şi de Danny, dar fără nici un rezultat. Poate
are nevoie de câteva zile, în care să se obişnuiască cu nouă viaţă, fără el.
- Mama... nu vrei să mergi în camera să dormi puţin? Ai trei zile de când nu
dormi, odihnestete puţin, iar între timp eu am să pregătesc cina. - Cina? Oh Jessy, acum mă duc să o pregătesc, scuză-mă iubita mea, am
uitat complet. - Mama, stai liniştită, eu şi Danny ne descurcăm şi singuri, du-te te rog şi
dormi puţin, nu vreau să se întâmple ceva cu tine, te rog frumos. - Dar tu trebuie să mergi la muncă, şi Danny o să vină în curând şi Kevin o
să... - Mama... eu azi sunt liberă, Danny e la magazin să cumpere ceva de
mâncare şi tata... nu mai este. Nu are cine să facă scandal că mâncarea nu e
gata, stai liniştită, te rog frumos mamă, începi să mă îngrijorezi.