cunoscut, a decurs mai mult decât bine. Şi sunt sută la sută sigură că vor
mai urma multe altele după asta. Am eu aşa o presimţire.
- Oooo da, Misterioasă Samantha şi presimţirile ei. Lasă-mă cu presimţirile
tale şi începe să te pregăteşti, mai ai puţin şi trebuie să pleci la muncă. - Hei, acum lăsând glumele la o parte... cumt te simţi după tot ce ai aflat?
Nu crezi că ar fi cazul să vorbeşti cu mama ta să îţi înlături toate dubiile din
minte? Ştiu că eşti puternică, ţi-am repetat-o şi eu de milioane de ori că nu
am cunoscut în viaţa mea pe cineva care să fi suferit măcar un sfert din cât
ai suferit tu şi totuşi să reuşească să meargă înainte de parcă totul e
normal, dar după cum ai înţeles şi tu când ai leşinat, o încărcătură atât de
mare de întrebări şi durere, pot avea un impact năucitor asupra ta, ca să nu
mai vorbim de psihic. - Nu ştiu Sam, nu ştiu ce să îţi zic... mă simt ruptă în milioane de bucăţi şi nu
ştiu cum am să reuşesc să le lipesc pe toate înapoi. În creierul meu sunt
cicatrici mult prea mari care nu cred că voi reuşi vreodată să le îndepărtez,
iar acum acele cicatrici au devenit răni deschise care sângerează. Mi-e frică
să vorbesc cu mama, mi-e frică să mai aud alte adevăruri, mama mea şi cu
Danny au fost mereu raza mea de soare în tot întunericul din viaţa mea, iar
acum raza aia de soare s-a transformat în fulger şi mă trăsnit atât de tare
încât mă rupt în două pe dinăuntru. Ştiu că va trebui să vorbesc cu ea într-
un final, dar nu mă simt pregătită încă, e ca şi cum aş căuta o modaliatate
de a atenua o cădere din avion fără paraşută. - Of, fată dragă, vino aici şi îmbrăţişează-mă. Şti că de orice ai avea nevoie,
eu voi fi mereu aici, nu? - Stiu, Sam... mulţumesc.
- Gata... gata cu romantismele că ochişorii mei nu îşi permit să verse lacrimi,
sunt prea preţioşi şi frumoşi. Dă-te să mă îmbrac ca se apropie ora de
muncă.