intensă şi abia acum observ că nu poartă şapca, are părul scurt şi creţ în
partea din faţă şi aproape râs prin părţi şi la spate. Are o cicatrice în colţul
ochiului stâng şi încă una mai micuţă la atacatura părului. Îi pun palma pe
obraz şi câteva fire micuţe de început de barbă mă gâdilă şi în timp ce îl
observ realizez din nou cât este de frumos chipul lui. Se apropie şi mai mult
de chipul meu şi îmi aşează foarte uşor un sărut mic în colţul gurii, apoi încă
unul în cealaltă parte, apoi pe buze şi simt că toată faţă îmi ia foc, vreau mai
mult. Îl prind cu mâna de ceafă şi îl atrag cu putere într-un sărut lung şi
furtunos, în care îmi revărs toată tensiunea acumulată astăzi, şi simt cum o
mică parte din durerea sufletească îmi abandonează corpul, simt cum
muşchii încep să se relaxeze uşor şi mă întreb cum poate un sărut de al lui
să aibe atâta putere asupra mea. Acţionează exact ca un calmant împotriva
durerii sufleteşti.
- Te simţi mai bine? Vrei să îmi spui de ce erai în starea aia în parc? Doar
dacă vrei, dacă nu putem să stăm amândoi în linişte sau putem să vorbim
despre orice altceva. - Sunt mai bine acum, ceaiul acela şi-a făcut efectul şi mă ajutat să mă mai
încălzesc. - A, ceaiul... şi eu care mă gândeam că sărutul meu a fost cel care a făcut
toată treaba. - Sa zicem că a contribuit destul de mult şi asta. Locuieşti singur?
- Da. Locuiam cu mama dar am pierdut-o în urmă cu şase luni într-un
accident de maşină, din cauză că unui imbecil nenorocit i s-a părut o idee
bună să se urce la volan beat criţă. Mama traversa strada şi ticălosul avea
prea mare viteză ca să mai frâneze şi a lovit-o în plin, ucigând-o pe loc. - Imi pare foarte rău, Bruce. Cred că a fost o lovitură groaznică pentru tine.
Şi tatăl tău? - Ne-a părăsit când eram mic, nu mai ştiu nimic de el de atunci.