Raiul din iadul meu

(alinanecula) #1

cristalini, cam de aceeaşi statură cu mine şi bineînţeles cu vreo 20 de kg mai
slabă. Sunt împreună de mai bine de un an, iar de atunci Danny pare că a
renăscut şi că acum are intradevar un scop în viaţă. Ador să văd că în sfârşit
nu trebuie să se preocupe doar de mine şi de mama, ci şi de viaţa lui.


Îmi amintesc de primul meu iubit de la liceu, Matt, el era în ultimul an de
liceu, cu un an mai mare ca mine, eram îmi plăcea foarte tare de el şi
credeam că şi lui de mine, văzând că relaţia noastră dura de mai bine de
şase luni, mă făcuse să cred că intradevar sunt frumoasă şi că mă place aşa
cum sunt, începusem să îmi accept corpul în sfârşit, dar nu mare mi-a fost
surpriză când l-am găsit în baia fetelor giugiulinduse cu o colegă de a mea,
pe atunci "prietena", replica lui fiind " îmi pare rău, eşti frumoasă şi
deşteaptă, dar dacă ai mai slăbi puţin ai fi perfectă", iar când l-am întrebat
de ce a mai stat cu mine şase luni, mi-a răspuns că pur şi simplu se simţea
bine cu mine, dar şi-a dat seama că nu sunt ce vrea el. Asta am observat şi
eu, judecând după "piesă" cu care m-a înlocuit, înaltă, slabă şi cu un
machiaj strident de părea că încerca să o imite pe Harley Quinn, iubita lui
Joker. Dar ca să fiu sinceră, această întâmplare nu m-a şocat foarte tare,
într-un fel mă aşteptam să se termine mai devreme sau mai târziu, sunt
prea obişnuită ca lucrurile frumoase din viaţa mea să dispară sau să mă
ocolească, intradevar am suferit când m-am despărţit de el dar eram
oarecum pregătită pentru aceea suferinţă. Însă suferinţa provocată de Matt
a fost o bacterie pe lângă suferinţă care mă aştepta acasă. Eram în camera
mea cu mama, stăteam amândouă pe pat în poziţia turcului şi îi povesteam
ceea ce tocmai se întâmplase la şcoală. Fiind atât de concentrată pe
discuţia noastră, nu am auzit paşii care veneau de pe scări. Am tresărit
amândouă când respiraţia tatălui meu s-a auzit în pragul uşii. A intrat în
camera mea, mama era aşezată lângă mine pe pat, a trântit uşa de perete,
s-a apropiat de pat şi mi-a băgat mâna în gât ridicându-mă în picioare, după
care m-a aruncat pe jos atât de tare, încât la aterizare capul meu a lovit
marginea de la dulăpiorul pe care era aşezat televizorul, iar televizorul mi-a
căzut în cap. După care am simţit piciorul lui lovindu-mă cu o forţă brutală

Free download pdf