Raiul din iadul meu

(alinanecula) #1

ajutor de mecanic, a devenit mecanic şef. Sunt atât de mândră de el, ba
chiar l-am auzit când vorbea cu Danny la telefon, spunându-i că într-o zi
vrea să îşi deschidă propriul atelier şi mă bucur nespus că are un vis de
urmat şi el. Eu în schimb n-am găsit încă nimic care să mă pasioneze şi încă
mă feresc să visez la ceva pe termen lung, da, sunt cea mai fericită din lume
alături de Bruce dar tot mă apucă momentele alea de gânduri negre în care
mă aştept ca dintr-o secundă în altă totul să se termine, pentru că e prea
frumos să fie adevărat şi să dureze. Mama încearcă tot timpul să îmi ridice
moralul când vede că mă apucă câte o criză existenţială în care nu ştiu ce să
fac cu viaţa mea şi încearcă să mă facă să înţeleg că deocamdată am tot
ceea ce şi-ar putea dori cineva de la viaţa: o familie care mă iubeşte, un
iubit care mă adora şi un loc de muncă care mă ajută să fiu independenta.
Ştiu că are dreptate, doar că mă uit la alţii care ştiu exact ce vor să facă pe
viitor şi eu nu am nici cea mai vagă idee. Am să muncesc la bar o veşnicie?
Am să am vreodată şi eu un hobby sau ceva care să mă pasioneze? Nu pot
să cred că am prins curaj într-un final să mă gândesc la viitor şi nu doar să
trăiesc clipă. Dacă până acum luăm totul aşa cum venea şi nu îmi pasă dacă
se termină, acum sunt absolut terorizată de gândul că aş putea să îl pierd
pe Bruce... mă doare sufletul doar dacă încerc să îmi imaginez că el nu va
mai face parte din viaţa mea într-o bună zi. M-am născut a doua oară în
ziua în care l-am cunoscut pe el, da are şi el părţile lui mai complicate, că
orice persoană de altfel, dar lângă omul ăsta extraordinar am găsit tot ceea
ce nu ştiam că există: protecţie, înţelegere, complicitate, pasiune şi mai ales
iubire. Chiar şi el a devenit mai deschis cu mine şi mi-a povestit câteva
întâmplări din trecutul lui, era puţin cam sceptic dacă să o facă sau nu, dar
cred că a înţeles în sfârşit că nimic nu m-ar putea face să îmi schimb
părerea în privinţa lui. Înainte să moară mama lui, era un băiat destul de
rebel, anturajul greşit, puterea pe care ştia că o deţine datorită luptelor şi
banii pe care îi câştiga de pe urmă concursurilor, l-au făcut să intre în mai
multe probleme cu legea. Bătăile prin cluburi, beţiile de la petreceri şi
scandalurile erau ceva normal pentru el. Faptul că e irascibil, l-am observat
şi eu, se aprinde imediat când i se pare lui ca un băiat se uită prea lung la

Free download pdf