- Nu ştiu... nu mai ştiu nimic acum...
Văd cum îl apucă cu mâinile de faţă... şi îl sărută. Şi el îi răspunde la sărut...
Şi inima mea s-a oprit, nu mai pot să respir şi lacrimile ţâşnesc fără oprire
din ochii mei... Cafelele îmi cad din mâna la pământ şi încerc să mă mişc şi
să plec, dar picioarele mele nu răspund. Bruce întoarce capul când aude
zgomotul cafelelor căzute pe jos şi rămâne pietrificat când îmi întâlneşte
privirea.
- Jessica... Jessica, te rog... lasă-mă să îţi explic... eu...
- Shhh, să nu îndrăzneşti... am auzit tot ce trebuia să aud şi am văzut tot ce
nu vroiam să văd. Am înţeles tot, stai fără griji... Mă întorc şi plec, mă bucur
că picioarele mele în sfârşit au decis să coopereze şi măresc pasul pentru că
mi-e frică că vor ceda dintr-un moment în altul. - JESSICAAAA! Aşteaptă! La dracu! La dracu! De o mie de ori la dracu!
Nu ştiu când şi cum am ajuns acasă, dar sunt în camera mea, aşezată în
fund pe marginea patului şi tot corpul mi se cutremură din cauza plânsului
zgomotos şi de neoprit. Simt că nu pot să respir, am un nod în gât care nu
permite aerului să intre şi o durere de nedescris în piept, care creşte din ce
în ce mai tare. E o durere care nu seamănă cu niciuna din toate cele
îndurate în viaţa mea, e mai puternică decât toate durerile fizice
experimentate vreodată, o durere care mă macină şi care se extinde în tot
corpul. Nu mai rezist şi încep să ţip cât pot de tare, un urlet chinuit care
vine din adâncul sufletului meu... mă ridic de pe pat şi trag aşternuturile de
pe pat şi le arunc pe jos, daram tot ce găsesc pe dulapul de la televizor,
inclusiv televizorul şi trag dulapul la pământ, bătând cu picioarele în el în
timp ce continui să plâng în hohote.
- Jessica! Steluţa, ce e cu tine? Jessica, iubita mea vino aici, ce s-a
întâmplat?
Mama se aşează pe jos lângă mine, mă ghemuiesc la pieptul ei şi dau frâu