mă dau cu capul de genunchi în speranţa că atunci când îi voi deschide, mă
voi trezi din cel mai groaznic coşmar. Dar nu e aşa, nu e doar un coşmar, e
mai rău decât atât... e realitatea. O realitate cruntă din care nu vreau să fac
parte, mi-e imposibil să cred că în tot acest timp el s-a prefăcut şi doar a
încercat să o uite pe Rebeka. Sentimentele lui pentru mine păreau atât de
reale, vedeam dragostea lui pentru mine în privirea lui, în cele mai mici
gesturi că o cafea adusă la pat dimineaţa, sau când mă pieptăna înainte de
culcare, sau când îl surprindeam zâmbind când mă privea în timp ce
dormeam. Şi toate acele vorbe... toate acele promisiuni... toate acele
planuri, s-au şters toate într-o clipită. Cum am putut să fiu atât de proastă şi
să îl cred? De ce dracu m-am aruncat cu toată viteza înainte şi nu am
încercat mai întâi să văd care sunt sentimentele lui cu adevărat? Ce naiba a
fost în capul meu când am crezut că cineva ca el s-ar putea îndrăgosti de
cineva ca mine? Dacă un om care te-a crescut 19 ani nu te-a iubit niciodată,
cum ai putut să crezi că o va face el într-o lună şi ceva? Tâmpito, proasto şi
cretino, asta meriţi pentru că nu ai înţeles nici în ziua de azi că fericirea nu e
pentru toată lumea, iar tu nu te-ai născut să fi fericită ci doar pentru
suferinţă.
Zilele trec una după alta, fără oprire, nu ştiu când mă trezesc şi când adorm,
habar n-am dacă dorm sau nu, mă simt prinsă într-o transă continua din
care nu pot să scap. Nu vreau să mă ridic din pat, mă duc doar la baie şi
apoi mă închid din nou în camera mea cu cheia, nu vreau să văd pe nimeni
şi să vorbesc cu nimeni, telefonul îl am închis din ziua aceea blestemată şi
singură cu care schimb o vorbă este mama, care bate la uşa seară să îmi
aducă de mâncare. Dar chiar şi ei îi răspund doar cu "da", "nu" şi cam atât.
Sam a venit de câteva ori şi a bătut cu pumnii în uşa să îi deschid, dar nu i-
am deschis nici ei, asta ar însemna să vorbesc cu ea şi eu nu vreau... nu
vreau să fac nimic. Nu pot să bag nimic în gura fără să îmi vină să vomit,
abia reuşesc să beau câte o guriţă de apă... Mi-e frică să ies din casă... mi-e
frică că aş putea să îi întâlnesc pe stradă pe amândoi, ţinându-se de mână şi
împărţind acea dragoste care credeam că îmi aparţine mie. Danny vine mai