rar de când s-a mutat cu Sarah într-un apartament pe care l-au închiriat
aproape de mare, dar nici lui nu i-am deschis uşa, nu reuşesc să vorbesc nici
măcar cu el. La muncă nu am mai fost tot de frică că aş putea să îi întâlnesc
la bar, stând acolo la masa din colţ în timp ce se sărută şi îşi şoptesc vorbe
dulci. Mi-e greaţă doar când mă gândesc şi fug repede la baie să vărs din
nou. Bine că mama nu e acasă, e la muncă, m-a ameninţat că cheamă
ambulanţa dacă mă mai aude că vărs din nou şi dacă se întâmplă să fie
acasă, dau drumul la duş şi vomit în duş să nu mă audă. Şi aşa vomit numai
apă, mâncarea nu pot nici să o privesc, darămite să o ating. Singurul lucru e
câte o bucăţică de pâine pe care reuşesc să o trimit în stomac, odată la vreo
două zile... în rest toată mâncarea o arunc în wc ca să nu îşi dea seama
mama că nu o mănânc. Nu vreau să se preocupe şi mai mult de atât. Nu ştiu
ce zi e, habar n-am cât e ceasul, ţin căştile în urechi şi dau drumul la i-pod
cu muzică la maxim. Ascult doar rock, orice altă melodie mi-ar putea aduce
aminte de el şi nu mai suport să mă gândesc neîncetat la ce a fost. Mă bag
cu capul sub pătură şi stau acolo, aşa cum fac în fiecare zi, cu ochii închişi şi
cu muzică care îmi bubuie în urechi. Mi se întâmplă să simt câte o lacrimă
pe faţă, dar nu îmi dau seama în ce moment am început să plâng, cred că a
devenit ceva automat... porneşte fără să conştientizez că iar plâng. Am o
durere infernală la mână, de la toţi pumnii pe care i-am dat în perete, în
speranţa că dacă simt durere fizică, cea sufletească se va diminua... dar nu
funcţionează aşa. Durerea a rămas acolo, constantă, nici nu creşte nici nu
scade, probabil pentru că asta e maximul de durere suportabilă de o fiinţă
umană.
Mă trezesc plângând şi ţipând, transpirată şi speriată, am avut din nou un
coşmar... acelaşi din fiecare seară... eu sunt ghemuită într-un colţ, plină de
sânge şi vânătăi şi în faţa mea stau tata şi cu Bruce, amândoi râzând în
hohote... le aud glasul ca într-un ecou... tată care zice râzând "eu am
început" şi Bruce după el" eu am terminat". O aud pe mama cum urcă
scările în fugă, cred că m-a auzit ţipând... probabil e duminică azi de ea este
acasă...