- Nu mi-e foame...
- Nu te-am întrebat dacă ţi-e foame, vi jos şi mănânci măcar jumătate din
omletă aia pe care a pregătit-o mama ta şi jumătate de pahar de suc de
portocale, dacă vrei de bună voie, dacă mai obiectezi odată te fac să le
înghiţi cu forţa. Bine, frumoasa mea? - Bine.
Mă simt atât de slăbită că abia am vlagă să scot câte un cuvânt şi în timp ce
merg încet la braţul lui Sam, văd că pantalonii stau pe mine ca pe gard, par
mai mari cu câteva numere, la fel şi tricoul... e larg şi mă simt de parcă port
hainele altcuiva. Cobor încet scările şi mă aşez pe canapea unde mama mi-a
lăsat deja pe măsuţa farfuria cu omletă şi pancake şi paharul cu suc de
portocale. Sam se aşează lângă mine şi îmi taie omletă bucăţele mici şi îmi
întinde furculiţa cu o bucăţică de omletă la gură.
- Sam, pot şi singură, nu sunt copil mic.
- Deschide gură doar ca să mănânci, nu să vorbeşti. Hai, gura mare. Bravo!
Nu te mai strâmbă că ne supărăm, ia şi o gură de suc. Aşa, acum încă o
bucăţică de omletă... deschide gura că îţi bag furculiţa în ochi... aşa, bravo
fetiţă. Încă o gură de suc... - Gata Sam, nu mai pot... îmi vine să vomit.
- Sa nu îndrăzneşti, mai ia măcar o bucăţică şi termină paharul de suc şi
promit că te las în pace.
Fac cum îmi spune şi nu îmi vine să cred cât de repde are efect asupra mea,
mă simt deja puţin mai bine şi parcă nu mi se mai învârte capul chiar atât
de rău.
- Pregatim o cafea? Hai şi ajută-mă, ai nevoie să te mişti puţin.
- Ok, n-am mai băut de mult o cafea.