- Si eu sunt sigură de asta, dacă te face fericită pe tine nu are cum să nu îmi
placă.
Ziua cu Sam a trecut în zbor, mă simt mult mai "vie" decât legumă care
eram azi dimineaţă. Mi-a povestit totul despre Karla, despre primul lor
sărut, despre cât de bine se distrează împreună, apoi am vorbit o grămadă
de munca ei şi mama ni să alăturat, povestindu-ne nişte faze amuzante de
la birou. Sam a plecat să se întâlnească cu Karla, se duc la o sală de jocuri
împreună. Nu vreau să revin la statul vegetativ în care am stat atât de mult,
aşa că mă apuc să îmi fac curăţenie în cameră. Dar de unde naiba să încep?
Abia acum realizez în ce stadiu deplorabil arata, pare că un uragan a trecut
pe aici şi a întors totul cu susul în jos. Uraganul din sufletul meu.
- Ai nevoie de ajutor steluţă?
- Oh, mama... o disperată nevoie de ajutor... nu ştiu pe ce să pun mâna mai
întâi.
Trei ore mai târziu, camera mea a revenit la viaţă. Miroase a curat şi a
proaspăt, totul este la locul lui şi mama mi-a adus televizorul din camera lui
Danny, văzând că el nu mai sta aici. Mama a coborât jos să prepare ceva de
mâncare, m-a întrebat ce vreau şi sincer nu mi-e foame dar nu vreau să o
mai rănesc, aşa că i-am spus că aş mânca nişte supă, poate chiar voi reuşi să
înghit două linguri. Decid să aprind telefonul, Sam trece mâine dimineaţă să
mă ia cu ea la muncă şi trebuie să îmi pun ceasul să sune... nu că aş dormi
foarte mult în ultima vreme, dar nu prea mai ştiu la ce oră adorm şi când
mă trezesc, am pierdut complet noţiunea timpului. Am sute de mesaje şi de
apeluri pierdute... de la Danny, de la Sam, de la Sarah, de la Samuel şi de
la... Bruce. Le şterg pe toate fără să citesc niciunul şi intru la alarmă. Îl pun
înapoi pe noptieră şi deschid televizorul. Butonez până dau de un
documentar despre urşii polari. Perfect, fără oameni, fără muzică, fără
amintiri...
E dimineaţă, alarma sună dar eu sunt deja trează de ceva timp. Blestematul