Eterna Primavara

(Ebook) #1
Atunci nu numai că nu ştiam, dar nici prin

cap nu putea să-mi treacă, că această fetişcană,
deşteaptă şi isteaţă, peste ani (mai bine zis,


exact peste 20 de ani) îmi va fi mâna dreaptă,
adică prim-ajutor, când voi fi numit rector al


Conservatorului Moldovenesc de Stat.
Nu trecu mult timp şi într-o bună zi, când


intrasem în cabinetul doamnei prorector pentru
a mai pune la cale nişte lucruri cotidiene, bineţe


îmi dădu o fetiţă drăgălaşă, cu ochi de un albas-
tru profund, un păr frumos, auriu, puţin cârli-


onţat şi o privire atât de senină, încât uitasem
la ce am venit. Să fi avut vreo 8-9 ani. Ea îmi


povesti că, din când în când, vine cu mămica în
vizită la conservator şi, în timp ce dna prorector


se ocupă de problemele sale, ea mai citeşte, scrie
câte ceva, desenează, dar şi face pian în clasa de


practică a doamnei profesoare Ludmila Vaverco.
Am întrebat-o dacă vrea să fie muzician profe-


sionist ca mămica. Mi-a zis că nu, dar îi place
tare muzica şi vrea să cânte chiar şi la chitară,


să se acompanieze singură. M-am bucurat mult
când am aflat că o cheamă ca şi pe fiica mea –


Anişoara.
M-a lăsat impresionat de la primul schimb de


cuvinte. Aveam senzaţia că nu e un copil obiş-
nuit, atât de înţeleaptă, îngăduitoare, blândă


şi binevoitoare mi s-a părut. Cu un astfel de

Free download pdf