Eterna Primavara

(Ebook) #1

copil părinţii uşor pot să nu aibă nicio treabă cu


acel domeniu atât de dificil pre nume Educaţie.
Mă urmărea sentimentul că ea s-a născut deja


gata educată, atât de pline de maturitate erau
gândurile ei, doar în aparenţă copilăreşti. M-am


întristat mult când mămica mi-a povestit despre
boala care o urmărea mereu şi cu care ea, micuţa


Anişoară, se lupta ca un om matur.
Am mai întâlnit-o doar de câteva ori. Ştiam


mai mult din spusele mămicăi şi a bunelului
ce mai face, cum se simte Anişoara. Şi iată că


prin 2000 am venit la Inspectoratul Fiscal al
municipiului Chişinău cu nişte hârţoage (aveam


nevoie de nişte aprobări), şi, deschizând uşa, am
văzut-o pe Anişoara Florea, deja domnişoară, dar


cu aceiaşi ochi albaştri de o profunzime impu-
nătoare, cu acelaşi păr auriu, mătăsos, ondulat


frumos, cu aceeaşi timiditate în ochii în care se
evidenţiau nişte pupile în care încăpea o lume...


M-a întâlnit cu un zâmbet care-mi vorbea
destul de elocvent că nu mai era nevoie de cuvinte


pentru a-şi exprima bucuria că ne-am revăzut
după atâţia ani. Nespus de mult m-am bucurat


şi eu că o văd bine aranjată şi că are plăcere
de la lucrul pe care-l face. Cu aceeaşi genero-


zitate m-a întrebat cu ce poate să mă ajute.
Imediat mi-a luat hârtiile şi mi-a zis să nu mă


neliniştesc, o să fie totul gata la timp. Am aflat

Free download pdf