Eterna Primavara

Ai venit, prin Curgere de Timp, din Nemurire,
de El trimisă –
Noi de la tine să-nvăţăm magnifica simţire, blagorodnic
în suflet încinsă, pre nume Iubire...
Inima din pieptu-ţi – inviolabilă, neprihănită,
Făclie – în scurta-ţi clipă terestră,
ai ţinut-o mereu aprinsă:
Să-mprăştii dorita-i, peste searbăda glie,
de metehne plină,
Lumină lină, întru a seminţiei mântuire.
Ofrande ai aprins virtuţii, cercând, prin fapte,
să-l faci pe
Om să şi-o cultive, să înţeleagă că important
în viaţă e
Aproapelui să te dedici cu dăruire, să ştii să-l ierţi
şi să-i înăbuşi, orice
Rea-pornire, să-i insufli că doar din dragoste,
din bine, se naşte, acea de toţi
Râvnită clipă, pre nume Fericire... Copil fiind,
te comportai, de parcă ai sosit din cea
Edenică grădină; jucării şi jocuri inventai,
cu sufletul de bucurie plină, că
Atmosfera cea de rai o poţi aduce şi aici,
pentru micuţii-acestui plai... şi dacă nu o dată
Ai fost nedreptăţită, obida n-ai ţinut-o-n suflet,
căci tu ştiai: iertarea e un dar, este o artă a
convieţuirii pe care poate lesne s-o însuşească
(dac-a învăţat ca să iubească), fiecare.