fără ocrotire părintească. Şi ea, care şi-a pierdut
surioara cea dragă Anişoara, iar recent şi bunica,
şi care nu este cu mult mai mare decât copiii adu-
naţi în sală, vine în scenă cu o muzică luminoasă,
muzică clasică, şi dovedeşte prin interpretarea eică
această Primăvară este Eternă...
Am auzit-o pentru prima dată pe Augustina
cântând Balada de Ciprian Porumbescu încă fiind
elevă la Liceul Republican ce îi poartă numele.
M-a impresionat pasiunea cu care ea interpretează
această creaţie atât de cunoscută. Era altceva din
cele auzite până atunci. Urmărind faţa emoţionată
a fetiţei, aveam impresia că şi mâinile ei cântă, că
şi ele sunt strune de vioară, iar expresia feţei ei
transmitea vibraţiile tuturor muşchilor impulsivi
în ritmul vibraţiei viorii, ce părea un tot integru cu
mica vioristă. Ieşind în scenă, ea ţinea vioara pre-
cum o ţin marii artişti. Iar când a urcat arcuşul cu
mânuţele ei fine de copil şi a făcut prima mişcare pe
strune, am înţeles că această elevă este născută a
fi artistă. Are publicate un şir de poezii minunate,
frumoase compoziţii muzicale şi o voce catifelată.
Am mai ascultat-o pe Augustina după aceea, fiind
studentă la Moscova, şi am îndrăznit şi eu să-i dau
să interpreteze o Baladă* la o serată de creaţie de a
mea... Pentru evoluarea sa deosebită în concert ea
a fost înalt apreciată de către public prin aplauze
furtunoase. Ieşirea ei în scenă este ca o Primăvară...
- Augustina a interpretat creaţia Balada de Eugen Doga
în cadrul Seratei de creaţie a maestrului, care a avut loc
la Moscova, la 17 februarie 2010, în Sala Palatului Cen-
tral al Oamenilor de Artă.