În municipiul Chişinău sunt peste 500 de copii
orfani, din care doar 35 beneficiază de indemnizaţii
lunare. O parte din ei s-au bucurat de ajutor finan-
ciar – şi ce este deosebit de important! – acordat
prin intermediul artei. Iar donaţiile băneşti au fost
primite de către copii chiar în cadrul manifestării,
în scena Sălii cu Orgă (la care mulţi din ei fuseseră
pentru prima dată!).
La finele spectacolului, şefa Direcţiei pentru
Protecţia Drepturilor Copilului din Chişinău, dna
S. Chifa, împreună cu reprezentanţii sponsorilor,
care au contribuit la organizarea acestui spectacol,
a invitat în scenă peste 20 de copii orfani cu tutorii
lor, cărora li s-au înmânat plicuri cu sume băneşti.
Ţinând cont de conotaţia creştină a evenimen-
tului desfăşurat, la spectacol a asistat protoiereul
Adrian Toia. El a oferit copiilor o donaţie de cărţi de
spiritualitate creştină – recent editata culegere cu
versuri din moştenirea poetică a Arhimandritului
Hrisostom De vorba cu mine însumi, adresându-le
celor adunaţi în sală următoarele cuvinte: „Acum,
când societatea contemporană a atins culmile
dezvoltării tehnice, valorile propovăduite de către
apostolii Domnului la începutul erei creştine sunt
puse la grea încercare. Tot mai des ne închinăm
valorilor trecătoare în detrimentul celor nepieri-
toare, veşnice. Tot mai des substituim interesul
faţă de suflet prin interese efemere, de moment... De
aceea, când facem o faptă bună, când manifestăm
dragoste faţă de aproapele nostru – toate acţiunile
de milostenie ne îndeamnă să ne concentrăm asupra
ebook
(Ebook)
#1