PURTĂM ÎN SUFLET ETERNA PRIMĂVARĂ*
Interviu cu violonista Augustina Florea,
iniţiatoarea proiectului Eterna Primăvară
- Dragă Augustina Florea, ai ieşit să cânţi
pe scenă la vârsta de 5 ani. De atunci nu te-ai
mai despărţit de muzică?
De la cinci anişori am evoluat în diferite concerte
cu un ansamblu folcloric condus de Maria Iliuţ. Am
participat şi în multe programe TV. La emisiunea
De la cinci la zece am interpretat cântecul Dariei
Radu Spicuşor de grâne. Iar la şapte anişori, după
susţinerea reuşită a examenelor de admitere la
Liceul Republican de Muzică Ciprian Porumbescu,
în cadrul emisiunii radio Ora copiilor jurnalista
Victoria Tomuz mi-a luat primul interviu. La între-
barea dacă îmi plac, ca şi tuturor copiilor, dulciu-
rile, i-am răspuns cu toată seriozitatea: „Da, foarte
mult, dar mămica nu mi le cumpără niciodată „de
ochi frumoşi”, numai pentru lucru”... Şi au urmat
ani şi ani de lucru, fără răgaz, fără duminici şi
sărbători, la Liceul C. Porumbescu. Nu întâmplător,
unul dintre primele cântece pe care le-am compus
(text-muzică), a fost Te aştept, vacanţă!.
- Ce piese ai în repertoriu? Care sunt
compozitorii tăi preferaţi?
- După absolvirea Liceului C. Porumbescu, unde
am învăţat în clasa de vioară a doamnei Galina
Buinovschi, am obţinut prin concurs o bursă de
- Jurnal de Chişinău. 21 februarie 2014. http://www.jc.md/
purtam-in-suflet-eterna-primavara/