Cartea final

(Ebook) #1

am câştigat premiul I la Concursul tinerilor compo-
zitori din Moldova, cu piesa vocală Rugăciune pe
versuri de Eminescu. Compozitoarea canadiană de
origine română Maia Badian, prezentă la concertul
de gală, mi-a propus să o publice în Canada. La
vârsta majoratului mi-a fost acordat premiul
Salonului Internaţional de Carte pentru volumul
poetic Păpuşa de cristal.



  • Ai o vioară deosebită, făcută de un meşter?

  • Din clasa întâi am cântat la o vioară „de fabrică”
    împrumutată din depozitul Liceului C. Porumbescu.
    Mi-aduc aminte cum colegii se interesau la ce
    vioară şi cu ce corzi cânt, iar când le spuneam purul
    adevăr, mă priveau cu o oarecare neîncredere...
    Mai târziu urma să aflu că sunetul emis la vioară
    nu depinde doar de calitatea instrumentului...
    Abia prin clasa a şasea părinţii mi-au cumpărat o
    vioară, dar şi aceea, după posibilităţile lor destul
    de modeste. Şi sa vedeţi care a fost ghinionul: când
    mergeam cu ea nespus de mândră la prima lecţie,
    în stradă, în mod spontan, s-a deschis cutia viorii
    (defectându-i-se lacătul), şi vioara mea, în privirile
    trecătorilor şocaţi, s-a rostogolit pe asfalt, frân-
    gându-şi „gâtul”, aşa încât „căpuşorul” atârna doar
    pe corzi. Mi-a readus-o la viaţă marele maestru în
    arta restaurării viorilor, Veaceslav Gheorghievici
    Peremitin. Mi-a reparat-o absolut gratis. A fost
    pentru mine o lecţie de omenie... Şi astăzi această
    vioară îmi înaripează sunetele! Am evoluat cu ea
    şi la festivalul organizat de V. Spivakov Moskva
    vstreceaet druzei. Balada lui Ciprian Porumbescu

Free download pdf