Eterna Primavara

(Ebook) #1

de iarnă pe scena Casei feroviarilor, Anişoara a
interpretat primul său rol principal. Şi a fost foarte
mândră, fiind remunerată pentru această evoluare
cu un simbolic premiu bănesc – primul ei câştig.
Îi plăcea să cânte cu vocea, ştia a se acompania
la chitară, compunea poezii, desena. Era comunica-
bilă şi, fără a se jelui de propria-i stare a sănătăţii,
intra în situaţia fiecăruia şi se străduia pe fiecare
să-l înţeleagă şi să-l aline. Era dornică de oameni
şi îi plăcea când la noi se adunau prietenii ei sau
ai familiei. La aşa serate ea cânta la chitară şi cu
vocea; îndeosebi îi plăcea cântecul lui Constantin
Rusnac Tu eşti ca marea....
Planta multe flori de cameră: o sumedenie de
glastre cu toporaşi de toate culorile încărcau toate
pervazurile şi mesele. Croşeta foarte frumos:
meleuri, guleraşe, şaluri şi alte confecţii.* Era
pricepută la toate. Îmi amintesc aşa un caz. Într-o
seară eu şi Anişoara ne întorceam cu maşina din
oraş. Când eram pe la Buiucani, a pornit o ploaie
torenţială de vară. Până ne-am apropiat de casă,
stratul de apă se crescuse de 30-40 centimetri,
dar ploaia nu contenea. Când cotisem deja spre
poartă, motorul s-a oprit brusc. Nicidecum nu-l
puteam porni. Încercam încă şi încă o dată, dar
înzadar. Atunci eu am ieşit din maşină pentru a
o împinge din urmă, iar pe Anişoara am rugat-o
să se aşeze la volan. Şi ea, care nici nu avea idee



  • Unele dintre lucrările Anişoarei sunt prezentate în ima-
    ginile: p. 6, 110 – meleu; p. 5, planşa 7 – accesorii dante-
    late pe vestimentaţia surioarei şi a mămicăi.

Free download pdf