Eterna Primavara

rită ţie nu am pierdut speranţa că mai este omenie
pe Pământ, că oamenii sunt capabili de a prieteni,
că buna educaţie nu este o povară, că viaţa este
dură, dar poţi conta pe cineva în orice clipă.
Cum a fost, de exemplu, cazul cu reparaţia în
apartamentul mamei mele. Am invitat mai mulţi
colegi de studii la „clacă”. Dar tu te-ai ocupat de
un tapet, de care nimeni nu se apuca, fiindcă cerea
multă atenţie şi răbdare... Tapetul cela şi astăzi stă
pe perete! Este unicul lucru în apartament, care nu
s-a mai schimbat de atunci.
...Au trecut 10 de ani de când ai plecat... Primii
ani mă întrebam: De ce? Acum sunt sigur că mă auzi
şi ştii tot ce se petrece în viaţa mea. Simt adesea că
eşti undeva alături, că îţi telefonez ca odinioară şi te
întreb: ce mai faci? Mi-i dor de discuţiile cu tine. Îmi
lipsesc compasiunea şi susţinerea ta. Grijile pe care
le aveai, pe care încercai să le ascunzi din propria
modestie, dorinţa ta de viaţă... Toate acestea le ţin
minte, de parcă s-ar fi întâmplat ieri.
Îmi aduc aminte, cu drag, cum veneam la tine
în ospeţie deja cu familia mea, soţia şi fiica, şi
cum aşteptam momentul, când sora ta mai mică,
Augustina, ne făcea câte o surpriză: fie cu un
cântec, fie cu o poezie, create de ea. Cât de mândră
erai tu de dânsa, dar totodată cât de mult îţi ascun-
deai aptitudinile tale, fiind şi tu o persoană foarte
talentată. Ai făcut, la fel ca şi sora ta, şcoala de
muzică, ai fi putut să activezi şi tu în domeniul
artelor, dar boala şi-a lăsat amprenta pe viaţa ta
şi a ajustat multe lucruri. Însă talentul nu îl poţi