Tamara VIERU-PERETEATCU
Redactor-şef adjunct la Redacţia Programe matinale,
Compania Teleradio-Moldova; actualmente: jurnalistă,
membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România
Cometă ce s-a rupt din cer...
ra săptămâna patimilor... Vestea că nu mai
este Anişoara m-a cutremurat. Atât de tânără şi
dulce, atât de tandră şi delicată, atât de înţeleaptă
şi talentată... Poate că Celui de Sus i se făcu milă
de durerile ei insuportabile, de faptul că nu-şi
putea realiza visele râvnite. Am cunoscut-o ca pe o
cometă, care s-a rupt din cer şi lumina ei orbitoare
mă urmăreşte încă.
O tânără de o cumsecădenie şi educaţie aleasă.
Mânuţele ei puteau face totul. Ea cânta cu vocea şi
la chitară, scria versuri şi croşeta lucruri de o fineţe