Eterna Primavara

(Ebook) #1

i l-a înmânat chiar dumnealui. Fata nici nu s-a
gândit că acest episod ar putea avea careva interfe-
renţe cu viitorul ei, dar iată că a fost să fie. Datorită
lui Eugen Doga, la Conservatorul de la Moscova a
fost repartizată în grupa de studenţi ai profesorului
Serghei Kravcenko, violonist format sub nemij-
locita îndrumare a renumitului Leonid Kogan.
Maniera lui de instruire a fost una cu totul neobiş-
nuită pentru Augustina. Întâi de toate, i-a cerut
să ţină vioara altfel decât a ţinut-o în toţi anii de
liceu. A fost teribil de greu să facă acest lucru. Timp
de câteva luni de fapt nu a cântat nimic la vioară,
ci doar şi-a antrenat mâinile, impunându-le să se
deprindă cu noua poziţie. Uneori, îi venea să lase
totul baltă şi să se întoarcă la Chişinău. Dar când
a început să cânte, a perceput sensul insistenţei
profesorului. Cu noua poziţie a mâinilor, vioara
cânta altfel decât până atunci...
A fost un dar al destinului că a putut fi disci-
pola profesorului Kravcenko, chiar dacă a durat
doar un an şi jumătate. Fiind numit şef de catedră
la Conservator, dânsul nu a mai dispus de timpul
necesar ca să instruiască în continuare acelaşi
număr de studenţi. Augustina îşi găseşte alt dascăl –
pe Mihail Berdnikov, la Institutul de Muzică şi
Pedagogie M.M. Ippolitov-Ivanov, unde se trans-
feră pentru a-şi continua studiile. Aici îl cunoaşte
pe studentul Dmitry Fine. La sugestia profeso-
rului, vor face un duet: ea – vioară, el – pian. Este
amuzant cum s-a întâmplat. Ei, profesorul i-a
spus: ,,Augustina, vei cânta împreună cu cel mai

Free download pdf