Eterna Primavara

(Ebook) #1
PURTĂM ÎN SUFLET ETERNA PRIMĂVARĂ*
Interviu cu violonista Augustina Florea,
iniţiatoarea proiectului Eterna Primăvară


  • Dragă Augustina Florea, ai ieşit să cânţi
    pe scenă la vârsta de 5 ani. De atunci nu te-ai
    mai despărţit de muzică?
    De la cinci anişori am evoluat în diferite concerte
    cu un ansamblu folcloric condus de Maria Iliuţ. Am
    participat şi în multe programe TV. La emisiunea
    De la cinci la zece am interpretat cântecul Dariei
    Radu Spicuşor de grâne. Iar la şapte anişori, după
    susţinerea reuşită a examenelor de admitere la
    Liceul Republican de Muzică Ciprian Porumbescu,
    în cadrul emisiunii radio Ora copiilor jurnalista
    Victoria Tomuz mi-a luat primul interviu. La între-
    barea dacă îmi plac, ca şi tuturor copiilor, dulciu-
    rile, i-am răspuns cu toată seriozitatea: „Da, foarte
    mult, dar mămica nu mi le cumpără niciodată „de
    ochi frumoşi”, numai pentru lucru”... Şi au urmat
    ani şi ani de lucru, fără răgaz, fără duminici şi
    sărbători, la Liceul C. Porumbescu. Nu întâmplător,
    unul dintre primele cântece pe care le-am compus
    (text-muzică), a fost Te aştept, vacanţă!.

  • Ce piese ai în repertoriu? Care sunt
    compozitorii tăi preferaţi?

  • După absolvirea Liceului C. Porumbescu, unde
    am învăţat în clasa de vioară a doamnei Galina
    Buinovschi, am obţinut prin concurs o bursă de



  • Jurnal de Chişinău. 21 februarie 2014. http://www.jc.md/
    purtam-in-suflet-eterna-primavara/

Free download pdf