Sentimente albastre
Pași spre toamnă
Îți simt respirația a toamnă grăbită,
Miroase a busuioc împletit pe-o icoană.
Tresar să nu mă-mpiedic de frunzele moarte
Ce au căzut ofilite pe jos.
Miroase a vin roșu de pus pe vre-o masă.
Miroase a pahare cu must strecurat,
Miroase a recolte bogate
Dacă ai și semănat.
Miroase a livezi cu pomi răsfirați
De freamătul zilei ce-aleargă grăbit
Ca o clepsidră de timp răvășit,
Ce nici clipa măcar nu vrea să stea.
Mai bine geme
Prin respirația mea.
Miroase a flori cu gust de fericire
Chiar dacă mirosul e doar amăgire,
Eu am deschis doar fereastra spre ea,
Miroase a iubire
La poarta mea.