Churchill, care i-a citit discursul ce urma să-l țină în parlament și i l-a supus spre aprobare,
întrebându-l (scrie dr. Weizmann) ce altceva să mai adauge sau să schimbe. Exact așa făceau și
marile ziare Times și Manchester Guardian cu editorialele lor. În America și în toată lumea
Churchill era admirat pentru discursurile lui, pe care chipurile “le redacta singur”.
Totuși propunerea lui Chamberlain a câștigat cu 268 voturi contra 179, dar politicienii englezi au
început să răspundă la presiunile sioniste și 110 s-au abținut de la vot. Așa a început să fie
răsturnat Chamberlain, membrii partidului său abandonându-l, în timp ce partidul care era în
opoziție avea sionismul ca principal scop. “Socialiștii” din opoziție uitaseră demult de
“suferințele clasei muncitoare”, de cei “exploatați”, și se preocupau acum doar de victoria
invadatorilor din Palestina: Herbert Morrison, conducător socialist, îl ataca pe Malcolm
MacDonald care, ca “fost socialist”, decăzuse și nu susținea agresiunea sionistă din Palestina,
căci de-acum, a fi socialist însemna a-i izgoni pe palestinieni din țara lor.
În acest moment a izbucnit cel de-al doilea război mondial, în care Roosevelt “se dedicase în
public și în particular” să sprijine sionismul (spune Harry Hopkins), iar în Anglia, Chamberlain
era pe cale de a fi înlocuit cu Churchill, foarte iubit de publicul care nu știa că dr. Weizmann îi
spunea ce să facă.
Capitolul 39: Sionul se înarmeazăȘase ani a durat acest război care, vorba lui Wilson, “a avut cauze obscure”. Popoarele care au
sângerat din cauza lui nu vedeau nicio deosebire între comunism și nazism. Când s-a rupt alianța
dintre aceste două forme de “revoluție” și au devenit inamice, conducătorii sioniști, ca
atotputernicul Brandeis din America, erau în fond de acord cu Hitler, deși de cealaltă parte a
frontului: atât ei, cât și Hitler, voiau să-i despartă pe evrei de restul omenirii, să-i facă o rasă
aparte. Brandeis a decretat: “Niciun evreu nu are voie să trăiască în Germania”. Churchill cerea
ca “trei sau patru milioane de evrei” să fie transplantați în Palestina. Rusia bolșevică, deși făcea
de formă propagandă antisionistă, a furnizat evreii care-au fost transplantați în Palestina. La
sfârșitul măcelului s-au văzut rezultatele și scopurile, care fuseseră ascunse: revoluția mondială
(bolșevismul) a avansat cu ajutorul Occidentului până în mijlocul Europei; sionismul a fost
înarmat ca să ocupe și stăpânească Palestina cu forța; iar guvernul mondial, pentru instaurarea
căruia lucrează atât sionismul, cât și bolșevismul, se născuse din nou, de data asta la New York.
După cel de-al doilea război mondial a apărut clar în viața internațională conturul planului
descris de Weishaupt și de Protocoalele Sionului.
Cum trupele britanice nu i-au expulzat pe palestinieni din propria lor țară cu forța armelor,
sioniștii au obținut acum armele ca s-o facă ei înșiși. Fără știrea maselor, de 33 de ani dr.
Weizmann dădea ordine guvernelor din Anglia și America, desigur, nu ca persoana particulară,
ci ca reprezentant al forței pe care dr. Kastein o numește “internaționala evreiască” și Neville
Chamberlain îi spune “evreimea internațională”. Acum, Weizmann a apărut în cabinetul lui
Churchill care, ca șef al Marinei, ar fi trebuit să se ocupe de flota de război, dar în loc să facă
asta, el și Weizmann s-au ocupat de Palestina: “Trebuie să instaurăm un stat de 3 sau 4 milioane
de evrei în Palestina” a zis Weizmann, și Churchill i-a răspuns: “Sunt întru totul de acord”, și
asta după ce cu un an în urmă le dăduse arabilor asigurări solemne că imigrația evreilor în
Palestina va fi limitată.
Nici măcar în 1956 nu erau mai mult de 1.600.000 evrei în Palestina. Din cauza invaziei lor,
vărsarea de sânge și suferința nu se mai terminau. Dublarea numărului lor va duce la dublarea
masacrelor și suferințelor, și Churchill știa aceasta. De ce trata Weizmann cu Churchill, care era
șeful amiralității și n-avea jurisdicție peste Palestina? Probabil știa că va fi făcut prim ministru.
Apoi Weizmann a apărut în America și l-a instruit pe Roosevelt, care a arătat interes, dar încă nu
s-a declarat pe față, fiind înainte de alegeri. Weizmann s-a întors în Anglia când Churchill a
devenit prim ministru în locul lui Chamberlain. De unde în 1916 Weizmann ceruse armată