Într-o carte, autorul de față a scris în 1943 că Chaucer, Shakespeare și Dickens vor fi curând
defăimați ca “antisemiți” și, pe când se afla în America, a văzut cum se împlinește prezicerea lui:
la New York i s-a interzis unei companii actoricești să pună în scenă „Neguțătorul din Veneția”,
Dickens a fost pus la index și eliminat din librarii și la fel, Chaucer a ajuns pe lista neagră.
Desigur, organizația care are așa rezultate are și putere. Vincent Sheehan scria în 1949: “În toată
America nicio voce nu se ridică îndrăznind să apere drepturile arabilor, cât de mici; dar orice
critică, cât de neînsemnată, a sionismului este imediat acuzată de antisemitism”. La fel a spus și
scriitoarea Dorothy Thompson, ale cărei articole apăreau în sute de reviste și ziare. Imediat,
Vincent Sheehan și-a pierdut reputația și nimeni n-a mai publicat ce scria Dorothy Thompson.
Cum au fost hipnotizați americanii, astfel încât nimeni care are o carieră cât de cât publică nu
îndrăznește nici să respire în America până nu s-a închinat sionismului? Cum ajung candidații la
președinție și prim miniștrii să se întreacă unii pe alții care e mai lingău și mai abject supus
sionismului? Autorul crede că e puterea banului și puterea de a influența rezultatul alegerilor, dar
mai puternică decât acestea e puterea de a controla adevărul despre evenimentele care ajung la
mințile oamenilor, adică puterea de a publica numai ce convine, de a ponegri necontrazis, de a
elimina, de a face un înger sau un diavol dintr-un om, după bunul plac al celor ce dețin mass
media. Căci așa se controlează “gloata”, vorba Protocoalelor Sionului. Dr. Weizmann o numește
“tehnica propagandei și de apropriere a maselor,” dar este o artă asiatică antică, de care s-au
folosit, spune evanghelistul, marii preoți și fariseii când “au convins masele să ceară moartea lui
Hristos” (vezi Evanghelia după Matei și Marcu).
În 40 de ani (din 1913 și până în 1953) ADL și-a perfecționat mașina de spălare a creierelor.
Marea masă de oameni este perfect controlată, perfect inconștientă și ucide sau distruge orice la
ordin. Unul dintre cei pe care i-a distrus a fost șeful Comitetului pentru activitățile anti-
americane, Martin Dies, căruia i-au cerut să definească “actele subversive” ca fiind numai acele
acte care sunt “fasciste” și că numai acele acte sunt fasciste care sunt antisemite. A refuzat și a
fost defăimat și eliminat din viața publică, exact așa cum prevăd protocoalele Sionului din 1905,
care arată că guvernele vor deveni incapabile să lupte împotriva subversiunii.
ADL (Liga Antidefăimării) și Comitetul evreiesc american s-au apucat “să deschidă ochii
americanilor despre antisemitism” și i-au informat pe evrei că “25% dintre americani sunt
infectați de antisemitism,” și alți 50 % pot face și ei boala. În 1945 aveau un program de
“educație” prin presă, radio, reclame comerciale, cărți pentru copii, manuale școlare, conferințe,
filme, biserici și sindicate, menit să influențeze “fiecare bărbat, femeie sau copil” și care
cuprindea “219 emisiuni radio difuzate zilnic”, câte o pagină întreagă în 397 ziare, afișe în 130
de orașe și lozinci tipărite pe hârtii sugativă, cutii de chibrituri, plicuri. Întreaga presă națională
( 1900 de ziare cu 43 de milioane de cititori), presa de provincie a negrilor, a naționalităților
imigranților, a muncitorilor primeau și foloseau materialele de la ADL sub formă de știri,
material divers, ilustrații, glume. Apoi ADL a distribuit în 1945 “peste 330.000 de exemplare din
cărți importante, care transmit mesajul nostru tuturor bibliotecilor și instituțiilor”. Apoi a furnizat
scriitorilor “material și idei despre ce să scrie”, a distribuit 9 milioane de broșuri, toate scrise
exact pentru persoana căreia i se punea în mână. ADL și-a dat seama că broșurile de umor
ilustrat sunt foarte eficace la tineri, marinari, soldați și piloți, și a distribuit milioane de
exemplare de propagandă sub această formă.
De-acum, Liga Antidefăimării avea un centru național, comitete pentru public în 150 de orașe,
11 centre regionale și 2.000 oameni cheie în 1.000 de orașe. Dar publicul n-a știut niciodată cine
spală așa de bine creierul națiunii americane, căci după 1940 sistemul “scriitorilor sindicalizați”
de la New York și Washington s-a generalizat, și ce scria unul aici putea să apară într-o mie de
ziare diferite peste tot. Ziarele au acceptat cu bucurie, căci economiseau salarii și astfel metoda
descrisă în Protocoalele Sionului s-a adeverit: o mână de oameni distribuie tot ce se scrie și se
citește de către sute de milioane. Astfel, nici în Anglia, nici în America nu mai poate cineva afla