dicteze hotărârile majore în politica Statelor Unite, cursul operațiunilor militare și cui și unde se
vor livra arme, muniții, alimente și fonduri. Agenții influenței străine dușmănoase sunt numeroși
și plasați în funcții înalte. Ceilalți politicieni și funcționari îi servesc, unii din ticăloșie, alții din
neștiință.
În 1941, America a intrat în război cum a intrat și-n 1898: printr-o mascaradă tragică, o lovitură
de teatru pregătită mârșav, cu jertfe de vieți omenești, pentru a convinge publicul și Congresul că
trebuie declarat războiul. În 1898 a fost scufundat vasul Maine în portul Havanei, din Cuba,
chipurile “de o mână spaniolă” și Statele Unite au declarat război imediat. Dar când, după mulți
ani, vasul a fost adus la suprafață, s-a constatat că explozia care l-a scufundat a fost dinăuntru
înspre afară, adică mina a fost pusă de cineva de la bordul vasului. La fel în 1941, atacul japonez
de la Pearl Harbor i-a dat lui Roosevelt posibilitatea să declare că țara lui se află în stare de
război prin acest atac japonez, chipurile neașteptat, care “va dăinui în istoria infamiei”, recita el
în fața maselor. Ulterior s-a dovedit că guvernul american fusese anunțat din vreme că va avea
loc atacul de la Pearl Harbor și a ascuns această informație trupelor plasate acolo ca victime
expuse la moarte cu bună știință de către Roosevelt, ca să-i furnizeze pretextul războiului. Când
publicul a aflat de cele două înșelătorii care au declanșat cele două războaie, a rămas, ca
întotdeauna, apatic.
În timpul primului război mondial masele l-au ales pe Wilson președinte, pentru că a promis “să
ne țină departe de război”, și primul lucru pe care l-a făcut el după alegeri a fost să declare că
“suntem în stare de război,” iar publicul american nu s-a supărat. În 1940, Roosevelt a fost reales
președinte pentru că a promis că “fiii voștri nu vor fi trimiși să lupte pe fronturi străine”, după
care trupele americane au fost trimise imediat pe front în Europa și Asia, dar publicul american
nu s-a supărat nici de această dată. Soluția a constat în cele cinci cuvinte adăugate de senatorul
James F. Byrnes, alter ego-ul lui Bernard Baruch, care, spune Rosenblum, biograful lui Baruch,
“era așa de intim cu Baruch, că uneori nu se putea ști care din cei doi dăduse ideea pe care-o
enunțau amândoi”. La programul electoral al lui Roosevelt, care zicea: “nu vom trimite armata,
flota și forța aeriană să lupte în războaie în alte țări”, Byrnes-Baruch a adăugat: “decât în caz de
atac”. De aceea a fost nevoie de înscenarea de la Pearl Harbor.
Japonezii au atacat Pearl Harbor la 7 decembrie 1941. Cu 12 zile înainte, la 25 noiembrie, Henry
L. Stimson, Secretarul de război al Statelor Unite, scria în jurnalul său: “De văzut cum să-i
manipulăm [pe japonezi] să-i facem să tragă primul foc fără să ne periclităm prea mult. Nu-i
ușor”. Cu 11 luni înainte, la 27 ianuarie 1941, ambasadorul Statelor Unite la Tokyo a anunțat
guvernul american că “dacă vor fi necazuri între Statele Unite și Japonia, japonezii intenționează
să atace Pearl Harbor prin surprindere”. Dr. Richard Sorge, ambasadorul sovietic, și-a informat
guvernul în octombrie 1941 că “japonezii intenționează să atace Pearl Harbor în 60 de zile” și i
s-a spus că guvernul său a transmis această informație imediat lui Roosevelt. Apoi Roosevelt a
dat un ultimatum japonezilor la 26 noiembrie 1941. Guvernul american intercepta și descifra
toate mesajele secrete japoneze despre acel atac încă din septembrie 1941, dar le ascundea de
comandanții americani de la Pearl Harbor. La 1 decembrie, șeful serviciului de informații din
Extremul Orient a telegrafiat șefului flotei americane din Pacific că “războiul cu Japonia este
iminent”, dar această telegramă a fost suprimată de cineva de mai de sus. La 5 decembrie
colonelul Sadtler de la telegrafia americană a telegrafiat tuturor comandanților: “Război cu
Japonia iminent; să nu lăsați să fie ca la Port Arthur” (alt “atac-surpriză” care a declanșat
războiul ruso-japonez), dar și această telegramă a fost suprimată de mai mari. La 6 decembrie
1941 Roosevelt a primit răspunsul japonez la ultimatul lui, care era ca o declarație de război –
dar celor de la Pearl Harbor nu li s-a suflat o vorbă. În fine, la 6 - 8 ore după atacul japonez de la
Pearl Harbor, la 7 decembrie 1947, adică cu o întârziere de 24 de ore, li s-a înmânat
comandanților de acolo mesajul guvernului lor că “japonezii prezintă azi [6 decembrie] la 1 după
prânz un ultimatum... fiți în stare de alertă”. Deci tot universul știa ca japonezii vor ataca Pearl
Harbor în afară de americanii din Pearl Harbor, ținuți în ignoranță în mod deliberat de către