În afară de transferul averii națiunii americane în Uniunea Sovietică, mai erau două căi de
îmbogățire a bolșevicilor și sărăcire a americanilor. Una era organizarea luptelor de așa manieră,
încât americanii să aibă pierderi și comuniștii nu. Așa au și făcut membrii “guvernului din
umbră” al Statelor Unite– nu de la început, după atacul de la Pearl Harbor, cum intenționaseră, ci
mai târziu, prin George C. Marshall, șef de Stat Major, pe care senatorul Joseph McCarthy l-a
acuzat ulterior pe bună dreptate și în mod absolut documentat că “a plănuit cu minuțiozitate o
retragere continuă, care a cedat mereu victoria și care a început cu mult înainte de a se termina
cel de-al doilea război mondial... susținând doar frontul rusesc” după instrucțiunile lui Churchill
și Stalin.
Generalul Marshall a fost promovat de Roosevelt peste capul a 20 de generali și 14 brigadieri,
toți mai bine pregătiți, mai calificați și cu mai multă vechime, după ce fusese numit general în
ciuda faptului că a fost găsit incompetent pentru acel rang de către comandantul de-atunci.
Dintru început, Marshall i-a cerut senatorului James F. Byrnes (alter ego-ul lui Bernard Baruch)
să introducă prin Congres o decizie prin care să nu se mai țină cont de vechime și procedură la
promovare în armată. Această decizie i-a dat lui Marshall posibilitatea să opereze imediat 4.088
promovări neregulamentare, una fiind a colonelului Dwight Eisenhower, care nu văzuse câmpul
de luptă în viața lui, dar care a devenit în trei ani Comandantul Suprem al Forțelor Aliate.
Tandemul Marshall – Eisenhower a dat formă lumii după cel de-al doilea război mondial.
Imediat după atacul de la Pearl Harbor, propaganda sovietică a început să ceară ca englezii și
americanii să invadeze Europa numaidecât. Deși Churchill a spus că trupele engleze nu pot s-o
facă înainte de 1943, Eisenhower, instruit de generalul Marshall, a făcut planul invaziei în 1942
și Roosevelt i-a telegrafiat acest lucru lui Churchill. Apoi, generalul Marshall și Harry Hopkins
s-au dus la Londra, unde Churchill le-a spus că o invazie pripită ar duce la pierderea războiului,
că va transforma Canalul Mânecii într-o “mare de sânge aliat”, de fapt trei sferturi englez.
Întrebat cu ce poate contribui, comandantul american din Insulele Britanice, generalul Clark a
arătat că n-are decât o divizie (a 34-a) fără artilerie antiaeriană, fără tancuri și neinstruită (mai
târziu, când a fost trimisă să lupte în Africa, s-a văzut că această divizie nu era pregătită de
luptă). Totuși, generalul Marshall i-a cerut lui Roosevelt să șantajeze guvernul britanic să intre în
luptă, amenințând că altfel America se retrage din război (vezi mărturia lui Stimson). Deși n-a
reușit să șantajeze Anglia, ale cărei trupe nu erau nici echipate, nici instruite, acesta a rămas
tonul și procedeul Statelor Unite tot timpul războiului.
Mai târziu, în 1943, trupele engleze și americane au zdrobit trupele germane în Africa, și
Germania a început să piardă. Aliații erau gata de luptă. Din nou generalul Marshall a intervenit,
hotărând unde vor ataca aliații și schimbând soarta națiunilor Europei. Churchill nu voia ca cei
care începuseră războiul, adică Uniunea Sovietică, cea care a provocat cel de-al doilea război
mondial atacând Polonia împreuna cu Hitler, să iasă din război cucerind teritorii mari (cum s-a și
întâmplat) ci să atace din nord și din sud și să ocupe statele balcanice cu trupe anglo-americane.
Dar generalul Marshall, care conducea războiul în locul lui Roosevelt (bolnav și incapacitat sau
poate prizonierul celor din jurul lui; în orice caz nu mai avea nicio putere) insista că aceste trupe
vor debarca numai în Franța și vor lăsa trupele sovietice să pătrundă adânc în Europa. Apoi
Roosevelt, lucid sau nu, a perseverat în a dărui Europa de răsărit, centrală și balcanică
bolșevicilor. Timp de 18 luni s-a dezbătut abandonarea Europei trupelor bolșevice, căci trupele
engleze și americane terminaseră cucerirea Africii și izgoneau nemții din Italia, și ar fi putut
înainta până la Viena, Budapesta și Praga, dar generalul Marshall a insistat să se limiteze la o a
doua invazie a Franței, total inutilă, și a decretat că “poziția Rusiei după război va fi dominantă
în Europa... trebuie să-i dăm tot sprijinul și să facem orice efort să ne-o facem prietenă... fără
nicio îndoială ea va domina Europa...” (analiza generalului Marshall la Conferința de la Quebec
din august 1943).
Stalin ceruse ca trupele anglo-americane să invadeze Franța și să nu se apropie de Europa
Centrală și de Est. Generalul Marshall a făcut întocmai. Războiul avea să mai facă ravagii încă