doi ani, deoarece Stalin, împreună cu generalul Marshall hotărâseră că Rusia va domina Europa
și va cuceri teritorii vaste după război. Generalul Mark Clark, care era în 1943 comandantul
trupelor americane din Italia, scria în 1950 că, deturnând trupele din Italia spre Franța, când
puteau trece prin Iugoslavia și Ungaria până în Cehoslovacia și Austria, s-a comis “una din
greșelile politice cele mai mari ale războiului”, căci s-a abandonat Europa Centrală lui Stalin.
Generalul Clark, strălucit strateg pus pe linie moartă, care ulterior și-a dat demisia, spune
“greșeală politică”, dar de fapt n-a fost nicio greșeală, ci o politică intenționat aplicată de grupul
din jurul președintelui american, care subordona interesele patriei lui propagării revoluției
comuniste în lume.
Astfel, în loc ca războiul să se termine în 1944 cu o victorie care să lase sovietele în limitele
teritoriului lor și națiunile europene libere, s-a prelungit încă doi ani, pentru a da sovietelor
ocazia să invadeze și să ocupe jumătate din Europa. Aceasta prelungire a fost dictată de soviete
și impusă de ele prin agentul lor din guvernul american, Harry Dexter White, autorul așa-
numitului plan Morgenthau. Conform acestui plan, trupele aliate au înaintat încet-încet până la
granița Germaniei, unde Churchill, care s-a opus acestui plan tot timpul, a încercat să mai
salveze ceva ocupând Berlinul, după cum povestesc și el și Eisenhower în memoriile lor. Chiar
Eisenhower spune cum s-a opus când feldmareșalul Montgomery a propus să înainteze decisiv în
1944 spre Berlin, zicând că Montgomery risca prea mult – dar câteva pagini mai înainte spusese
că Montgomery era prea cumpănit și nu vroia să riște nimic.
Eisenhower a continuat să-și împrăștie trupele prin Franța, așteptând ca sovieticii să pătrundă
adânc în Europa și în martie 1945 (după Conferința de la Ialta, când era clar că sovietele au
anexat România și Polonia și Roosevelt trimitea telegrame de protest lui Stalin), Eisenhower i-a
telegrafiat direct lui Stalin planul lui fără să se consulte cu nimeni, ceea ce l-a făcut pe Churchill,
care vroia să salveze cel puțin Viena, Praga și Berlinul, să protesteze vehement – dar degeaba,
căci Generalul Marshall din Washington a declarat că aprobă întru totul și planul și procedura lui
Eisenhower. De atunci încolo, nicio mișcare n-au mai făcut trupele aliate în vest fără să obțină
aprobare de la Stalin și nimeni n-a mai ascultat ce spunea Churchill.
Eisenhower i-a comunicat direct lui Stalin la 28 martie că se va opri în fața Vienei. În 14 aprilie a
comunicat șefului Statului Major că se va opri în fața Berlinului, pe Elba, încheind cu cuvintele:
“Dacă ești de acord, am să-l informez pe mareșalul Stalin”, dar de fapt nu-i păsa dacă e sau nu,
căci deja trecuse peste protestele englezilor. Mai rămânea Praga, în Cehoslovacia, unde Stalin i-a
cerut lui Eisenhower la 9 mai 1945 să nu intre dincolo de linia Karlsbad, Pilsen și Budweis și
Eisenhower, care avea trupe americane stând degeaba la granița cehă, i-a ordonat generalului
Patton să se oprească imediat unde-a zis Stalin. Cinci ani mai târziu, la 3 martie 1949, la un
dineu de gală ținut la Asociația avocaților din New York, generalul Eisenhower s-a lăudat că el a
fost singurul care a luat hotărârile ce-au abandonat jumătate din Europa bolșevismului. Dar chiar
dacă a crezut că el a luat acele decizii, s-a înșelat, căci au fost parte din politica de demolare a
țărilor occidentale în folosul revoluției bolșevice, în care a intrat și transferul averii americane
către bolșevici.
Căpitanul Harry C. Butcher menționează că atunci când generalul Eisenhower, în ciuda
protestelor lui Churchill, îi comunica lui Stalin direct despre cum se opreau și așteptau trupele
anglo-americane ca trupele sovietice să invadeze Europa, “granițele și zonele de ocupație deja nu
se mai dezbăteau la nivel de conducere militară”. Churchill a cerut la 11 mai 1 953 ca trupele
anglo-americane să nu se retragă până nu se ajunge la un acord cu Rusia, dar nu s-a ținut cont de
cerința lui și s-a abandonat jumătate din Germania sovietelor, fără să se stabilească absolut
nimic.
Guvernele occidentale au mai găsit o cale de a promova comunismul în lume după război: prin
conferințele de pace. Carta Atlanticului fusese promulgată de Roosevelt la 6 ianuarie 1941, când
le-a spus americanilor că anticipează o lume bazată pe patru libertăți fundamentale: de