râs, zicând că speră să ucidă sute de mii și Stalin s-a ridicat să-l sărute pe Eliott pentru aceste
cuvinte din inimă. Roosevelt i-a spus fiului său că nu-i place că Churchill se teme că rușii vor
deveni prea puternici și i-a propus lui Stalin “ceva ce primul ministru Churchill nu trebuie să
afle” și anume ca Eisenhower să comunice direct cu Stalin, ocolind Statul Major din Londra și
Washington (4 februarie 1945), ceea ce s-a și făcut. Stalin n-a mai închinat pentru moartea a
50.000 de nemți și s-a arătat mai rezervat față de Roosevelt, mai discret și mai puțin sângeros
decât acesta.
Autorul bănuiește că Stalin nu credea în deșănțarea sinceră a președintelui american și bănuia o
cursă. Dar halul de decădere și aservire al guvernelor occidentale s-a văzut cel mai bine când au
abandonat Polonia, cotropită de Stalin și Hitler pe vremea când erau aliați și prieteni, pentru
eliberarea căreia se pornise războiul, însângerată de masacrele naziste cărora îi fusese
abandonată de Stalin și de aliați când cu răscoala din Varșovia.
Până la urmă, și Churchill a acceptat mutilarea și distrugerea Poloniei, din care jumătate a fost
smulsă și încorporată Rusiei, sub pretextul că i se va da teritoriu german în schimb și se vor ține
“alegeri libere”, ca în realitate toată Polonia să fie împinsă sub cizma sovietică, alături de
jumătatea Germaniei și de celelalte țări care-au ajuns în “lagărul socialist”. Astfel că Polonia a
trecut direct din sclavie nazistă în sclavie comunistă, printr-o baie de sânge. Despre Polonia,
Roosevelt (care era de pe-acum cam incoerent) a avut de zis doar că “am 6 sau 7 milioane de
alegători polonezi în Statele Unite”,căci lui îi pasa doar să fie reales, și apoi a propus să se
răpească din teritoriul Poloniei, zicând că “polonezii sunt ca chinezii, nu vor să-și piardă
prestanța”, deși e greu de imaginat cum poate o națiune să-și păstreze prestanța pierzându-și
teritoriul național.
Apoi, Alger Hiss s-a încuiat cu Roosevelt ca să-l “ajute” să stabilească granițele Poloniei.
Churchill a mai protestat un timp, zicând că Anglia a jertfit atâta în război ca să elibereze, nu să
mutileze Polonia, dar în cele din urmă a semnat și el. S-ar crede că cei trei făcuseră tot răul pe
care-l puteau face – dar mai rămăsese o ticăloșie de făcut: sub “Protocolul pentru daune de
război”, cei trei, Roosevelt, Churchill și Stalin, au aprobat generalizarea în toate țările Europei
cedate lui Stalin a instrumentului de teroare comunistă: au aprobat lagărele de muncă forțată și
exterminare. Căci acest document autoriza “cele trei guverne” să obțină “reparații” folosind
munca forțată în lagăre de concentrare și exterminare. Tot atunci, Churchill și Roosevelt au
acceptat să-i trimită lui Stalin toți prizonierii ruși luați de nemți ca fiind “dezertori”. Acești
soldați ruși care au luptat pentru patria lor sovietică urmau să fie torturați și uciși de propriul lor
guvern, pentru care au luptat, pentru crima de a fi scăpat cu viață din luptă, și asta cu știința
Occidentului. Oroarea acestui act nu poate fi descrisă în cuvinte. James B. Chuter, capelan în
armata britanică, povestește cum trupele americane îi mitraliau pe soldații ruși din lagărele
germane de prizonieri luați de nemți și “eliberate” de americani și englezi, care încercau să fuga
de tortura “patriei sovietice”, căreia îi fuseseră predați.
Stalin, semnând alături de Roosevelt și Churchill acordul de la Ialta, și-a declarat, spune el,
“fidelitatea față de principiile Cartei Atlanticului” din 1941. Dar despre statul național iudaic
Stalin i-a spus lui Roosevelt: “Problema evreiască e dificilă. Noi am încercat să le înființăm
patria națională în Birobidjan [de unde se trag hazarii în realitate] dar n-au stat acolo decât doi-
trei ani și-apoi s-au împrăștiat cu toții prin orașe”. Atunci Roosevelt i-a spus lui Stalin că el este
sionist și l-a întrebat pe mareșal [Stalin] dacă și el era. Din nou acest bandit care în tinerețe jefuia
bănci în Georgia s-a arătat mai demn de a fi șeful unui stat decât președintele american, care n-ar
fi admis niciodată că vreo problemă “e dificilă” când era vorba să urmeze porunca Sionului.
(când i se pomenea de așa ceva lui Churchill, acesta imediat striga că aceste obiecțiuni sunt
dovezi de “antisemitism”). Stalin l-a întrebat pe Roosevelt ce concesii își propunea să-i facă
regelui Arabiei Ibn Saud, pe care Roosevelt urma să-l vadă, și Roosevelt i-a răspuns că “avea să-
i facă o sigură concesie și să-i dea un singur lucru, și anume cei 6 milioane de evrei din Statele
Unite”. Această propoziție este veridică, dar a fost cenzurată și exclusă din documentele oficiale.