Restul este luat literal din procesul verbal al „Conferințelor de la Malta și Ialta, 1945”, publicate
de Departamentul de Stat american în martie 1955. Tot târgul revoltător de la Ialta a fost astfel
dezvăluit publicului, care a rămas apatic, îndobitocit de propagandă, cum de altfel este și-acum.
Au mai fost părți ascunse și nepublicate în acest “proces verbal”. Când Senatul a cerut să se
publice versiunea completă, necenzurată, doi funcționari de bună credință din Departamentul de
Stat (dr. Donald M. Dozer și Bryton Barron) s-au apucat să pregătească această publicare și au
fost imediat înlocuiți și pensionați, în timp ce președintele american Eisenhower făcea în public
declarații ipocrite despre cum “totul trebuie dezvăluit, ca să ajutăm poporul să învețe din
greșelile trecutului și să ia hotărâri în prezent”. Barron a fost supus unor presiuni foarte mari ca
să accepte să ascundă adevărul, căci el repeta că “versiunea care se publică e pervertită,
incompletă, cenzurată și tăiată, tinde să acopere administrația anterioară și va induce în eroare
poporul american”. Dar cum în 1956, guvernul american era așa de bine infiltrat de agenții
revoluției mondiale, infiltrare începută de Roosevelt, încât, cu toate procesele publice de spioni
sovietici în funcții înalte în stat, statul american și viață publică americană erau tot în mâna
revoluției comuniste.
Infiltrarea guvernelor occidentale cu agenții revoluției mondiale e generală, dar aici autorul se
ocupă în mod special de Statele Unite, pentru că forța economică a acestei țări, pusă în slujba
sionismului și-a revoluției mondiale, este hotărâtoare. Dar exact la fel stau lucrurile în Marea
Britanie, Canada, Australia. În Canada, un rus (Igor Guzenco), periclitându-și viața, a informat
guvernul canadian de rețeaua de infiltrare și spionaj bolșevic din guvernul canadian, cu centrala
la ambasada sovietică de la Ottawa. Primul ministru canadian Mackenzie King, un om simplu
care se interesa mai mult de spiritism, a plecat totuși să-i informeze imediat pe președintele
american, succesorul lui Roosevelt și pe primul ministru britanic Clement Attlee. Alger Hiss era
șeful rețelei bolșevice din guvernul american, dar timp de 6 ani doi președinți americani au
refuzat să creadă când li s-a spus acest lucru și doar un proces intentat de cetățeni particulari a
putut forța guvernul american să accepte cu reticență o mică parte din adevăr. Dezvăluirile din
procesul lui Alger Hiss au arătat infiltrarea la toate nivelele a guvernului american cu agenți
bolșevici.
În Anglia, timp de 6 ani după dezvăluirile primului ministru canadian nu s-a făcut absolut nimic,
când deodată, doi înalți funcționari din guvern (Burgess și Maclean), protejați și avansați rapid
de o mână nevăzută, au dispărut și au reapărut la Moscova, unde s-au refugiat de teama
procesului lui Alger Hiss. Încă patru ani după fuga lor guvernul britanic a refuzat să ia act,
susținând că “se lucrează la asta”, când deodată, în 1955, Ministerul de Externe britanic a
recunoscut că aceștia doi lucrau pentru guvernul sovietic în interiorul guvernului britanic încă
din anul 1949 , admițând adevărul forțat de un atașat de ambasadă sovietic, Vladimir Petrov, care
a povestit cum Burgess și Maclean fuseseră angajați ca spioni sovietici din 1930, anii studenției
lor la Cambridge (așa cum prevedeau documentele lui Weishaupt și Protocoalele Sionului și cum
s-a făcut și cu Alger Hiss). În acest timp, Burgess și Maclean apăreau mândri în tribuna oficială
de la Moscova, ca funcționari la Ministerul de Externe. Și tot în acest timp, Hrușciov și Bulganin
au fost invitați într-o vizită de mare prietenie la Londra. Singură cercetarea din Australia a fost
mai corectă și a arătat publicului că ambasada sovietică din Canberra “dirija o operațiune de
spionaj în Australia” încă din 1943 și că mulți așa-ziși imigranți sunt agenți bolșevici veniți cu
misiune. Ministrul de Externe R. Casey a arătat ca în guvernul australian era “un cuib de
trădători,” confirmând ce spusese Mackenzie King cu 10 ani înainte.
În acești 10 ani de dezvăluiri, guvernele occidentale n-au fost asanate de revoluționarii bolșevici.
Concentrându-se asupra transmiterii documentelor doar ca crimă de spionaj, aceste guverne au
refuzat să-și curețe țările de revoluția bolșevică din interior, care pătrunsese în cele mai înalte
foruri guvernamentale și care dedica economia și avuțiile țărilor Occidentului pentru propășirea
revoluției comuniste mondiale. Asta s-a văzut la procesul lui Alger Hiss și anume că transmiterea
de documente secrete unui guvern străin și ostil este doar părticică din activitatea nocivă și anti-