terminat al doilea război mondial, cu “instrumentul mondial” al lui Alger Hiss și Harry Dexter
White plantat suprem peste statele naționale, cu jumătate din Europa sub călcâiul bolșevic, nu
prin voința popoarelor – căci acolo unde-au putut, popoarele s-au scăpat repede de bolșevism (de
exemplu în Ungaria în 1919, sau în Spania), ci prin trădarea guvernelor occidentale, infestate de
conspirația revoluției mondiale.
Capitolul 42: Răzbunarea talmudicăAstfel, la Ialta, în ciuda protestelor secretarilor de stat și de război americani Hull și Simson și
ale înalților funcționari britanici, Churchill și Roosevelt s-au unit cu asiaticul Stalin ca să
transforme restabilirea păcii în lume în răzbunarea recomandată în Talmud. Roosevelt, încă din
ianuarie 1943, la Casablanca, a “enunțat dintr-o dată principiul predării necondiționate”, spune
Hull, împotriva tuturor principiilor ce dăinuiseră de mii de ani în Occident în caz de război și
conform principiilor de distrugere totală din Talmud. Churchill, mai spune Hull, “a rămas uluit”
și britanicii au cerut să se evite formula “predării necondiționate”. Totuși, ulterior, în Parlament,
Churchill a declarat că după ce Roosevelt a enunțat principiul predării necondiționate l-a susținut
și el, deși cabinetul britanic, dac-ar fi fost consultat, ar fi fost împotrivă (ceea ce nu l-a
împiedecat să tot ceară întâlniri la nivel înalt cu Stalin).
Planul Morgenthau din 1944 este întruparea “predării necondiționate” din 1943, iar uluirea lui
Churchill și Roosevelt la vederea scrisului lor pe Planul Morgenthau apare ca o ipocrizie, dat
fiind că ulterior tot ei au semnat acordul de la Ialta, care concretizează principiile Planului
Morgenthau. Și astfel au distrus cei doi, Roosevelt și Churchill, nu clădiri și biserici, nu orașe și
sate, câmpuri, vite și vieți omenești, căci acestea odată pierdute pot fi înlocuite cu altele la fel,
care să le continue, ci întreaga civilizație creștină care se bazează pe omenie și dreptate, care
odată distrusă și înlocuită cu principiul asiatic al barbariei, tiraniei și persecuției nedrepte, nu mai
poate fi renăscută. Căci în Occident, timp de 19 secole s-a construit o civilizație în care războiul
a fost dus între armate și toți combatanții ajunseseră să înțeleagă că populația civilă din teritoriile
ocupate nu trebuie făcută să sufere. Occidentul ajunsese să respecte steagul alb al cererii de pace
și convoaiele cu răniți, să nu maltrateze prizonierii de război, ci să le acorde îngrijire medicală,
să îngroape morții inamicului. Crucea roșie, cu semnul crucii pe steag, îngrijea toți răniții,
indiferent din ce armată erau.
Războaiele europene din secolul 19 s-au purtat cu onoare și glorie, cu umanitarism și cruțare.
Singurul război în care câștigătorii s-au răzbunat pe cei învinși, cum prescrie Talmudul, a fost
războiul civil din America și dacă n-ar fi fost asasinat Lincoln imediat la încheierea lui, desigur
n-ar fi făcut-o. Și poate chiar de aceea a și fost asasinat Lincoln – autorul crede că a fost victima
unei conspirații nedezvăluite, care ar putea fi legată de conspirația revoluției mondiale. Un
colonel din războiul burilor povestește cum, la începutul secolului, armatele își lăsau răniții pe
câmpul de luptă când se retrăgeau, “căci noi nu ezitam să-i lăsăm pe răniți pe câmpul de luptă,
știind sigur că vor fi luați de pe câmp și îngrijiți de învingători”. Dar când autorul aude despre
“pericolul unui nou război care să distrugă civilizația” el știe că aude vorbe goale, căci civilizația
nu este un obiect ce poate fi pulverizat, ci o mentalitate care a fost distrusă atunci când
principiilor milei, adevărului și echității care guvernează civilizația creștină li s-au substituit în
1945 principiile talmudice ale “predării necondiționate,” ale distrugerii totale a celor învinși.
În 1918 încă nu se aplica răzbunarea talmudică celor învinși. Civilii au fost lăsați nemasacrați și
prizonierii de război netorturați și uciși. Ce s-a schimbat în 27 de ani, astfel încât aceleași state
învingătoare să devină instrumentele sângeroase ale celei mai cumplite răzbunări talmudice
împotriva victimelor civile, împotriva răniților, a prizonierilor, a femeilor și copiilor masacrați
fără milă? Cum au putut aceleași trupe să acționeze atât de diferit la interval de numai 27 de ani?
Spălarea creierului, propaganda continuă dusă de presă și sistemul de educație stăpânite total de
secta iudaică teribilă a distrugerii e răspunsul. Încă dinainte de încetarea războiului trupele anglo-