putut găsi destui ofițeri americani dispuși să ia parte” la aceste tribunale și de aceea “au trebuit să
se folosească de serviciile unor refugiați germani”. Deci procedurile de tortură pentru a smulge
confesiuni false, batjocura religiei și a judecății, proveneau din hotărârea politicienilor de la
Londra și Washington care s-au întrunit la conferința celor patru mari puteri.
În ianuarie 1953, doi evrei din Viena care imigraseră în America în 1938 și 1940, la 16 și 26 de
ani, au fost prinși transmițând ambasadei sovietice documente secrete militare americane. Sub
Roosevelt, ei fuseseră făcuți ofițeri americani și în 1945 erau membri în tribunalele în care se
batjocoriseră și executaseră victimele răzbunării talmudice. Fiind acum dovediți spioni și agenți
bolșevici, un ofițer american de la vârful armatei a spus: “Prea mulți dintre americanii care au
fost membri în tribunalul de la Nürnberg erau fie comuniști, fie unelte ale comuniștilor...
Membrii acelui tribunal, la încheierea lui, s-au împrăștiat, mulți ajungând în Departamentul de
Stat american, alții la Națiunile Unite”. Apoi, în 1949, s-a dovedit că traducerile făcute în
tribunalul de la Nürnberg “au introdus multe erori grave drept dovezi, din cauza traducerilor
defectuoase din germană și din alte limbi în engleză și că aceste erori în unele cazuri au fost
făcute de oameni legați de comunism”. De fapt, comuniștii au fost stăpâni pe Tribunalul de la
Nürnberg, unde dădeau sentințe la moarte, pretinzând că alții au comis crimele pe care ei le
comiseseră.
De cealaltă parte, în Germania de Est, răzbunarea talmudică a fost la fel de hidoasă. Mongolii din
armata sovietică erau incitați de discursurile repetate ale lui Ilia Ehrenburg de la Moscova să
maltrateze mai ales femeile gravide și să producă moarte și celor nenăscuți încă. Frances Faviell,
o americancă din Berlin, s-a umplut de groază citind jurnalul intim al servitoarei ei, Lotte, în care
aceasta descria cum ea și mii de femei, chiar de 65 de ani, au fost violate de hoarda mongolă
sovietică nu o dată, ci în lanț, de un mongol după altul, în timp ce copiii lor plângeau alături”.
Frances Faviell scrie cum Lotte “nota la lumina unei lanterna datele și detaliile șirurilor de
violuri și cum au fost omorâți cei care încercau să le protejeze pe bătrâne. Explicația dată Lottei
de ofițerul rus care a găsit trupurile neînsuflețite ale victimelor a fost aceea că trupele aveau voie
să jefuiască și să ucidă cum vor [Plunderfreiheit]. A fost cel mai oribil document pe care l-am
citit vreodată”, încheie Frances Faviell. Roosevelt și ginerele lui închinau la Ialta cu Stalin pentru
Plunderfreiheit, libertatea răzbunării talmudice. În august 1947, Nigel Birch, membru în
Parlamentul britanic, a găsit 4 .000 de nemți ținuți de ani de zile în lagăre de concentrare fără
judecată și fără motiv. Când, în fine, au fost târâți în fața unui tribunal, li s-a pus o singură
întrebare: “N-ai știut că evreii erau persecutați?” Altcineva nimeni n-a mai fost persecutat,
chipurile.
Printre primele măsuri luate de guvernele englez și american a fost legea împotriva
“antisemitismului”, care fusese printre primele legi bolșevice din 1918. Încă 10 ani mai târziu, în
1955, nemții erau închiși și jefuiți de tot ce aveau pentru că “aveau prejudecăți împotriva
evreilor”. În 1956, un evreu născut în Austria, dar care trăia în Anglia, unde n-avea cum să fie
persecutat de naziști, l-a dat în judecată pe un neamț pentru că avea “prejudecăți împotriva
evreilor”. Astfel, legea împotriva antisemitismului este de fapt o lege împotriva adevărului, căci
interzice orice cercetare a vreunei pretenții, oricât de absurde, de-a oricărui evreu, pe motiv că a
căuta să stabilești adevărul înseamnă că nu-l crezi din cauză că ai “o prejudecată împotriva
evreilor”.
Iată legea împotriva antisemitismului în acțiune, descrisă de ziarul The Jewish Herald din
Johannesburg: “Philip Auerbach... ardea de mândrie evreiască și ură împotriva nazismului
german... Era fără milă și fără cruțare când forțele americane încă îi urau și ele pe nemți și era
gata să execute ordinele, să colaboreze în a lua de la nemți ce jefuiseră, având mână liberă să
semneze mandate, să percheziționeze, să aresteze și să bage teroarea în oameni...În zilele când
Philip Auerbach apărea în fruntea imenselor demonstrații evreiești din Germania postbelică, era
însoțit de obicei de înalți ofițeri americani, arătând cât de puternic e el. Cu steagul evreiesc în
fruntea acestor demonstrații, Auerbach primea salutul, orchestra cânta Hatikvah și zeci de mii i