brutalitate la lagărul de concentrare nazist de la Vlanow, unde el era aghiotantul comandantului.
O evreică a povestit cum a bătut-o până și-a pierdut cunoștința și când și-a revenit a văzut că cei
trei copii ai ei, de 12, 15 și 18 ani, fuseseră împușcați lângă ea. Cu două săptămâni înainte,
povestește ea, acel doctor evreu a luat 30 de prizonieri, între care pe soțul ei, și i-a împușcat.
Autorul n-a putut afla dacă s-a dat vreo sentință împotriva acestor doctori.
La New York, un comitet format din trei membri (numărul levitic prescris) l-a audiat pe un evreu
care a acuzat un funcționar de la sinagogă că pe vremea în care era supraveghetor la Muhldorf a
ucis un prizonier și apoi comitetul a decis să trimită cazul fără nicio recomandare comunității
evreiești din orașul acuzatului. În toate cazurile a fost clar că numai crimele împotriva altor evrei
erau luate în considerare; crimele împotriva goimilor nu contau.
Un alt caz a fost judecat în Israel în 1954-55, unde un evreu ungur a distribuit o broșură în care îl
acuza pe un demnitar din guvernul israelian numit dr. Israel Kastner că colaborase cu naziștii în
Ungaria pe vremea războiului, pregătise masacrarea evreilor, salvase un criminal de război nazist
etc. Dr. Kastner l-a dat în judecata pentru calomnie și după 9 luni, judecătorul israelian a decis că
nu era calomnie, acuzele fiind adevărate, pentru că dr. Kastner colaborase cu naziștii și “își
vânduse sufletul diavolului”. Primul ministru israelian Moshe Sharett a comentat că “îți poți
vinde sufletul diavolului pentru a salva evrei”, dar acuzația era că-i trădase pe evrei, nu-i salvase.
Apoi guvernul israelian a anunțat că va face apel prin procurorul general și apoi nu s-a mai auzit
nimic. Astfel, crimele evreilor nu pot fi judecate decât între ei și autorul n-a auzit niciodată că s-
ar fi pedepsit vreuna.
Dintre miile de procese de “criminali de război”, dintre miile de condamnări la moarte, autorul n-
a găsit decât un singur caz în care niște evrei au fost judecați alături de alții: Printre 23 de
gardieni de la lagărul de concentrare Breendouck din Antwerp, trei erau evrei, Walter Obler, Leo
Schmandt și Sally Levin. Obler și Levin au fost condamnați la moarte și Schmandt la 15 ani
închisoare. Discutând despre “antisemitism” cu A.K. Chesterton, Joseph Letwici a spus despre
acest caz: “Ce arată? Că există bestii omenești peste tot, că nici evreii nu sunt mai imuni decât
alții”. Adevărat, dar nu despre asta e vorba. E vorba de spălarea creierelor maselor, care au fost
îndoctrinate că numai evreii au fost victime și numai ne-evreii,“antisemiții”, au fost torționari; e
vorba de minciuna care stă la baza distrugerii generale ce se pregătește.
Nu puțini au fost evreii care l-au ajutat pe Hitler. Lordul Templeton, ambasadorul englez în
Spania, povestește cum Franco (el însuși evreu de origine) “lăsa luni de zile să se difuzeze
propaganda nazistă prin toate ziarele, niciunuia nefiindu-i permis să scrie altfel. Tonul îl dădea
un evreu sinistru din estul Europei pe nume Lazare, care la Jena îl slujea pe Hitler, militând
pentru anexarea Austriei. Era o figură importantă în lumea nazistă. La ambasada germană avea
mai multă putere decât ambasadorul și de-acolo dicta nu numai tonul general, dar chiar și
cuvintele ce trebuiau publicate în ziarele spaniole... Printr-un amestec viclean de dictatură brutală
și corupere fără perdea, reușise să facă ziarele spaniole să devină mai veninoase decât cele
nemțești”.
Autorul l-a cunoscut personal pe Lazare în 1937, și prin el, eșalonul evreiesc din dictatura
hitleristă. Un conspirator suav, zâmbitor și ce se voia simpatic, Lazare era atașat de presă al
legației austriece din București. Cum Austria se temea de anexarea ce a venit în 1938,
funcționarii ei ar fi trebuit să fie anti-naziști, mai ales evreii. Autorul a fost uimit de luxul în care
trăia Lazare, atașat de presă al unei țări care nu-și putea permite să-l plătească, așa de săracă era
Austria pe-atunci, și a presupus că Lazare făcea ce făceau atâția în București, anume afaceri
grase. Lazare făcea afaceri, dar nu cu blănuri și covoare, cum a crezut autorul, ci cu naziștii.
Când a fost anexată Austria, șeful presei austriece, care le-a explicat corespondenților de presă
cum beneficiază Austria, Germania și întreaga omenire de pe urma faptului că Hitler a invadat
Austria, nu era altul decât Lazare, “austriacul” (în realitate Lazare era evreu din Turcia). L-a
recunoscut și l-a salutat pe autor pe nume, cu dezinvoltură, și nu s-a jenat deloc. Cu mass-media