controlată de Lazare și alții ca el, nu-i de mirare că ceea ce cred oamenii nu seamănă deloc cu
realitatea.
Răzbunarea talmudică a determinat două transmutări masive de populație: cei ce s-au refugiat în
“lumea liberă” au fost mânați de armatele anglo-americane înapoi, în sclavia comunistă. Și din
vasta închisoare comunistă, unde nici dintr-o cameră într-alta nu te poți muta fără aprobarea
miliției și știrea securității, o masă imensă de evrei hazari au ieșit fără nicio greutate și au fost
conduși prin Europa spre Palestina, sub pavăza trupelor aliate.
Ziarul The Saturday Evening Post descria la 11 aprilie 1953 cum agenții sovietici cutreierau
lagărele de persoane dislocate de război și făceau liste cu cei scăpați de tirania sovietică: “Aceste
biete victime au fost încărcate ca vitele în marfare și duse înapoi la moarte, tortură și asasinare
înceată în minele și pădurile Siberiei. Mulți s-au sinucis pe drum. Tot în virtutea acordului de la
Ialta, sovietele au luat nemți ca sclavi la muncă forțată pentru ‘reparații de război’. Nu există
scuză pentru astfel de atrocități”.
Kathryn Hulme, directoarea-adjunctă a unui astfel de lagăr între anii 1945- 19 51 la Wildflecken
(Bavaria), relatează povestea unei funcționare de-ale ei care descria cum prizonierii ruși, “mai
ales prizonierii de război, erau trimiși înapoi în Rusia, conform acordului de la Ialta. Ne-a
povestit cum prizonierii de război ruși își tăiau vinele, se dezbrăcau complet și se spânzurau.
Chiar după ce le luam totul, încă mai găseau metode de a se sinucide. Ea nu putea înțelege cum i-
a convins Stalin pe Roosevelt și Churchill că nemții n-au luat prizonieri de război ruși și că toți
aceștia erau dezertori”. În timp ce acest grup de populație transmutată primea acest tratament,
iată cum era tratat celălalt grup. Spune Kathryn Hulme:
“Și-apoi au venit evreii. Nu mai avusesem lagăr cu evrei în zona noastră nordică... Evreii erau
mai puțin de o cincime din totalul populației din lagăr dar făceau atâta gălăgie, că dac-ai fi citit
doar ziarele ca să afli despre zonele de ocupație, ai fi zis că persoanele deplasate de război erau
numai evreii și nimeni altcineva... Trebuia să te porți cu ei cu mii de mănuși, așa erai instruit,
mai ales când îi mutai dintr-un lagăr într-altul, și Dumnezeu să aibă milă de funcționarul care nu
curățase de fiecare centimetru de sârmă ghimpată lagărul unde urmau ei să sosească [ceilalți erau
împrejmuiți de sârmă ghimpată în lagăre; evreii nu]. Aveau clasificarea de ‘persecutați’ și ei erau
singurii, în afara celor bolnavi, care nu munceau, dar primeau rații suplimentare...
Mai încolo, pe șoseaua care trecea prin mijlocul lagărului nostru, era un mic sătuc de nemți.
Delegații evreilor din lagăr au declarat că acesta este cel mai mare pericol; și noi trebuia să le
dăm arme ca să-și înarmeze poliția lor evreiască, ca să-i protejeze de nemții ăștia care trăiau în
mijlocul lor... Și eu am promis, căutând să le liniștesc groaza, că am să pledez le cauza ca să li se
permită să-și înarmeze propria poliție, neștiind că în mai puțin de două săptămâni de la sosirea
evreilor aproape fiecare neamț din sătuc era angajat de evrei și muncea cu voioșie pentru plata
ce-o primea de la ei. Poliția evreiască înarmată apoi în lagăr avea uniforme de lână verzi, cu
steaua lui David pe chipiu...
Nimic nu era la voia întâmplării, nimic nu era improvizat, totul fusese planificat mult înainte...
Biroul asistenței lor sociale era plin de afișe pe pereți, care arătau evreice tinere în tranșee,
aruncând grenade în arabi. Poliția evreiască a lagărului se antrena la trageri cu carabinele pe care
noi i le dădusem ca să se ‘apere’ de nemții care acum le făceau munca grea, manuală, din lagăr.
Imediat atelierele evreiești au devenit foarte productive și făceau paltoane fine de lână și ghete
solide de piele pentru teren accidentat. Noi ghiceam că le făceau pentru Israel și prin canale
misterioase produsele ajungeau chiar în Israel. N-am văzut niciodată vreun evreu din lagăr
purtând hainele astea... și deasupra, peste fierberea și agitația asta, s-a ridicat un steag pe care nu-
l mai văzusem niciodată, cu dungi albastru deschis pe fond alb și steaua lui David...
La sosire le-am arătat lagărul pe care-l pregăteam pentru ei, mândri ca niște vânzători care-și
laudă casa ce vor s-o vândă, căci era cel mai frumos și bine făcut lagăr de persoane deplasate din
Bavaria ... dar rabinii erau nemulțumiți; nu părea să fie destul de bun pentru ei...