Care au fost membrii noii clase stăpânitoare care a apărut în Europa de Est după ce a fost dată
pradă revoluției în 1945? Erau în acele țări oameni de toate națiile. Tot felul de oameni puteau fi
aleși și puși șefi peste mase de către revoluție. Iată care-au fost aleșii: Ambasadorul american în
Polonia comunistă Arthur Bliss Lane notează că evreii, de multe ori veniți din alte țări, dețin
toate posturile de conducere în aparatul de teroare. Maiorul Tufton Beamish, membru în
Parlamentul britanic, scrie: “Mulți dintre cei mai puternici comuniști din Europa de Est sunt
evrei... cu uluire am văzut marea proporție de evrei în poliția secretă”. Matyas Rakosi (născut
Roth, evreu din Iugoslavia) a fost pus prim ministru în Ungaria de către trupele sovietice în
- După 8 ani, Associated Press scrie: “90% dintre demnitarii regimului comunist din
Ungaria sunt evrei, inclusiv primul ministru Matyas Rakosi”. La fel scriu Times și The New York
Times. În Ungaria, ca și în celelalte țări est-europene, a început imediat atacul împotriva
creștinismului cu arestarea preoților. Cel mai cunoscut a fost Cardinalul Mindszenty, care a fost
arestat pentru că, zic Comitetul Central al Evreilor din Ungaria, Organizația Sionistă din Ungaria
și Secția Ungară a Congresului Evreiesc Mondial, era membru al unei “clici pogromiste”. Șapte
ani după încheierea războiului, The New Statesman din Londra scrie că “cei care dețin puterea în
poliția secretă sunt majoritatea evrei de origine”.
În 1953, The New York Herald Tribune scrie că “România, ca și Ungaria, are probabil cel mai
mare număr de evrei în aparatul de stat”. Teroarea a făcut ravagii în România sub Ana Pauker, o
evreică al cărei tată era un rabin care, ca și fratele ei, era în Israel. Familia Anei Pauker este un
caz de familie de evrei hazari din care o jumătate sunt sioniști înverșunați și cealaltă comuniști
înverșunați, așa cum îi descrie dr. Weizmann, dar sunt cu toții uniți în toate celelalte privințe și
slujesc aceluiași scop final. Ana Pauker, atotputernică în România, și-a trimis tatăl în Israel, deși,
spune fratele ei, “politica partidului comunist este ca evreii să rămână în România”.
O femeie la fel de sinistră ca Ana Pauker a fost Hilde Benjamin, o evreică ce a reușit în doi ani
de teroare roșie să azvârle în închisoare 200.000 de nemți din Germania de Est ca “criminali
politici”. Crimele lor erau, de pildă, faptul că aparțineau unei grupări religioase creștine.
În 1946, Germania comunistă avea 17.313.700 locuitori, între care 2 000 până la 4000 erau evrei,
după surse evreiești. Despre acest număr infim, scrie The Zionist Record din Johanesburg că:
“Mulți acum ocupă poziții înalte în guvern și în administrație... posturi importante în ministerele
Informației, Industriei și de Justiție. Judecătorul suprem în Berlinul de est e un evreu, la fel în
provincie, în afara Berlinului. În presă și la teatru, un număr considerabil de evrei dețin poziții
cheie”. Patru mii de evrei nu pot ocupa toate aceste poziții cheie și același ziar. În alt număr se
descrie cum au fost suplimentați: “Mulți evrei ocupau poziții înalte și poziții cheie în
administrația sovietică. Ei erau evrei din Rusia care au venit în Germania și Austria cu Armata
Roșie și evrei din statele anexate de Rusia în ultimii 10 ani, statele baltice Letonia și Lituania”.
Astfel a adus revoluția noua clasă stăpânitoare de sclavi în țările aruncate de către guvernele
occidentale în iadul roșu, și această clasă stăpânitoare, conform instructajului primit, a dezlănțuit
răzbunarea talmudică asupra popoarelor înlănțuite.
Capitolul 43: Statul sionistAltă victorie a revoluției în cel de-al doilea război mondial a fost declanșarea puhoiului hazar
care a năpădit Palestina. Puterile occidentale au dat banii, mașinile, escorta, transportul; revoluția
a dat oamenii care au invadat Palestina și armele cu care au însângerat-o. Astfel, revoluția
mondială a colaborat cu sionismul la împlinirea “reîntoarcerii” promise în doctrina levitică,
pentru care s-a smuls arabilor teritoriul, deși politicienii Occidentului își umflau plămânii
proclamând că “războiul nu va aduce nimănui noi cuceriri teritoriale”.
Înainte de cel de-al doilea război mondial sionismul era pe ducă în Palestina și în 1939
Parlamentul britanic, după 20 de ani, voia să abandoneze mandatul și să-și retragă forțele, lăsând
toți palestinienii, fie arabi, fie evrei, reprezentați în parlamentul țării. Dar după o convorbire