intimă cu Chaim Weizmann, cum s-a văzut, Churchill a promis că, după război, îi va clădi
acestuia „un stat de 3 sau 4 milioane de evrei în Palestina”, iar Chaim Weizmann a primit de la
americani armele cu care să-i înarmeze pe evreii de-acolo. În 1944, scrie Churchill, tot anul el a
împins înainte ambițiile sioniste. Tot în acest an, în discursuri publice, ațâța la răzbunare
talmudică sângeroasă, spunând despre tratamentul aplicat evreilor din Ungaria: “Toți cei
amestecați în această crimă ce ne vor cădea în mână, inclusiv cei obligați să urmeze ordinele
primite... vor fi uciși după ce se va dovedi că au avut vreun amestec. Trebuie să se facă declarații
publice, astfel încât toți cei implicați să fie vânați și uciși”. (11 iulie 1944).
Aici, Churchill, ca și Roosevelt și Eden, descrie executarea prizonierilor de către naziști numai
ca o crimă împotriva evreilor, pentru că de executarea prizonierilor ne-evrei acestor trei mari
umanitariști nu le păsa nici cât negru sub unghie – deși am văzut mai sus că evrei erau și printre
cei care executau prizonierii, chiar dacă erau și printre victime. Churchill scrie la 26 iulie 1944,
ca răspuns la cererea lui Chaim Weizmann de a furniza armament evreilor din Palestina: “Îmi
place ideea că evreii îi vor ucide pe cei care i-au ucis pe coreligionarii lor în Europa Centrală și
cred că și în Statele Unite ideea asta va plăcea mult. Cred că evreii înșiși vor să se bată cu nemții
oriunde. Desigur, cu nemții se vor bate”. Dar Churchill, când scria asta, știa bine că armamentul
mergea în Palestina, unde populația băștinașă de milenii nu-și va ceda propria țară fără luptă, iar
evreii hazari se pregăteau să-i facă să dispară. Într-o remarcă privată, nu pentru ochii publicului,
despre Palestina, Churchill scria la 6 iulie 1945 “să se mai ocupe și altcineva” și că e rândul
americanilor să pună umărul. Astfel, Churchill, aceasta marionetă sionistă, în particular obosise,
dar în public continua să bată toba sionistă cu un zel de care se mirau chiar și sioniștii. La fel,
Roosevelt spunea în secret, glumind cu bunul lui amic Stalin, că i-ar da bucuros regelui Ibn Saud
cei 6 milioane de evrei din Statele Unite, dar a rămas slugă sionistă plecată până în clipa morții.
În 1945 sioniștii aveau armament, trupele instruite care să-l folosească veneau din Europa
comunizată cu ajutorul Occidentului și politicienii de toate culorile din Anglia și America erau
pregătiți să aplaude orice agresiune, invazie, persecuție, sau genocid ar fi comis cei cărați din
Europa comunizată în Palestina. Gata de aplauze era mai ales Partidul Socialist din Anglia,
căruia-i place să-și zică Laburist și “apărător al săracilor, al celor oprimați și lipsiți de apărare”.
Călărind dintotdeauna pe promisiunea demagogică de a da pensie tuturor, ajutor de șomaj,
îngrijire medicală gratuită, ajutor economic pentru cei săraci, a mizat acum pe sionism pentru
succes electoral și a promis că dacă va fi ales, va pauperiza și devasta și mai mult pe palestinieni,
care erau mai săraci decât fuseseră cei mai săraci englezi vreodată în istorie, că-i va alunga din
vetrele lor și-i va oprima și mai mult pe acești oameni care erau mai lipsiți de apărare și mai
oprimați decât fuseseră vreodată cei mai oprimați dintre englezi.
Clement Attlee, liderul laburist, a spus în 1944: “Să încurajăm arabii să iasă din Palestina când
evreii vor intra, să fie compensați pentru pământul lor, să fie transmutați în altă parte organizat,
cu grijă și finanțat cu generozitate”. După 12 ani, palestinienii, speriați de bombele cu care erau
masacrați în patria lor, încă flămânzeau fără cămin în lagărele de refugiați de prin țările arabe
învecinate. Iar Partidul Laburist, care vorbise așa de frumos despre compensarea și finanțarea lor
generoasă, făcea spume la gură, cerând ca palestinienii dezrădăcinați să fie și mai drastic
maltratați și persecutați. Căci socialiștii britanici știau că, sub pretextul că se apără de nemți,
sioniștii se înarmaseră până în dinți ca să cotropească Palestina. Generalul Wavell, administrator
la fața locului, îl anunțase pe Churchill despre asta, fapt care i-a displăcut dr-lui Weizmann, și
generalul Wavell, unul dintre cei mai mari comandanți militari din istoria militară (spune Istoria
oficială a războiului a Marii Britanii) s-a trezit mutat în India.
Lordul Moyne era Secretar al Coloniilor și, deși simpatiza iudaismul, avea milă pentru toți
oamenii și a propus din nou Uganda ca patrie sionistă. Pentru asta, sioniștii l-au urât de moarte și
în noiembrie 1944 lordul Moyne a fost asasinat de doi sioniști din Palestina. Asasinatul ăsta l-a
cam încurcat pe Churchill, care nu ostenea să preseze înarmarea până-n dinți a sioniștilor și să
bombardeze toate departamentele cu scrisori, cerând urgentarea înarmării. A trebuit să scrie mai