în America cu un alt vas. Harry Hopkins nu l-a mai văzut pe Roosevelt niciodată. La
înmormântarea lui Roosevelt, colaboratorii și subalternii cu care se înconjurase timp de 12 ani au
tras un chef asemănător bețiilor de la conferința de la Ialta. Merriman Smith, corespondentul de
la Casa Albă, spune că dacă nu știai cine sunt, ai fi zis că se-ntorceau de la campionatul de
fotbal. Astfel dispare Roosevelt, învăluit în mister în ultimele zile ale vieții. Dar după moartea
lui, Truman a continuat neîntrerupt programul sionist.
Și așa a rămas Churchill să-i răspundă dr-lui Weizmann. Un ziar sionist scrie în 1952 că Leopold
Amery, membru al guvernului din care făcea parte și Churchill, ca membru, ar fi zis în 1917 că
“dacă evreii devin majoritari în Palestina, vor face un stat evreiesc acolo”. După 30 de ani de
revolte ale populației țării, devenise clar că evreii nu vor putea deveni majoritari în Palestina
decât dacă arabii vor fi expulzați cu forța armelor. Dar cine să-i alunge? Roosevelt refuzase. Dr.
Weizmann spune că Churchill promisese c-o va face. Dar nici măcar el n-a putut s-o facă, și a
fost dezlegat de obligație, nu prin moarte, ca Roosevelt, ci prin înfrângerea în alegeri. Autorul,
care a fost acolo tot timpul, spune că înfrângerea a venit de la dr. Weizmann, iritat de ezitarea lui
Churchill la porunca sionistă, căci evreii controlau 100% din presa și mass-media britanice de
după război și le-au dedicat victoriei Partidului Laburist, care le promisese că “îi va încuraja pe
palestinieni să părăsească Palestina”. Toți membrii din parlament evrei au devenit imediat
socialiști (mai ales de extremă stângă) și toți sioniștii au celebrat cu încântare înfrângerea celui
care fusese campionul lor în 1906, 1917 și 1939. Dr. Weizmann scrie că victoria socialistă și
înfrângerea lui Churchill “a încântat pe toți liberalii”. Asta a fost răsplata pe care-a primit-o
Churchill de la cei pe care i-a slujit fără preget în toate, timp de 40 de ani. Și-a dat în petec când
a refuzat să dea ordin trupelor britanice să golească Palestina de arabi. Dar când socialiștii
britanici aflați la putere au aflat că prima lor sarcină era să golească Palestina de arabi, au ezitat
și ei, și atunci nu s-au mai auzit decât acuzele de “trădare!”.
Dr. Weizmann e isteric când scrie despre cum, “la trei luni după ce-au luat puterea [socialiștii],
au repudiat angajamentul pe care și-l luaseră față de poporul evreu așa de des și de vehement”.
Timp de 40 de ani dr. Weizmann a șantajat guvernele lumii și Lord Curzon pare să fie singurul
care și-a dat seama că, dacă cineva deschide gura în prezența dr-lui Weizmann și face un cât de
mic zgomot de politețe, dr. Weizmann îl consideră pe acela că “s-a angajat în mod solemn” să
facă tot felul de lucruri.
La Biroul Colonial ajunsese socialistul Hall, care nici n-a apucat bine să se așeze pe scaun, că a
și sosit o delegație a Congresului Sionist Mondial, care, spre uimirea lui, “n-a cerut – a pretins ca
guvernul maiestății sale să facă ce vor sioniștii să se facă”. Zece ani mai târziu, președintele
american Truman va fi la fel de surprins din aceeași cauză. Surprinsul Hall însă a părăsit curând
Biroul Colonial, fiind necesar să fie înlăturat urgent (în mod elegant: a fost făcut peer).
Dacă pe plan intern guvernul socialist a fost cel mai catastrofal pentru Anglia istovită de război,
pe plan extern a fost mai bun decât toate, salvând ce brumă mai rămăsese din onoarea țării: a
refuzat, indiferent de presiuni, să izgonească palestinienii cu forța armelor din Palestina. Nu i-a
protejat, dar nici nu i-a izgonit. Și asta, datorită lui Ernest Bevin, Secretarul Afacerilor Externe,
pe care autorul îl consideră cel mai mare om de stat britanic al secolului. A fost imediat atacat de
toți politicienii Occidentului ca de o haită de lupi, toți servili până la isterie sionismului. Chiar și
Ernest Bevin, fermier solid din Somerset, s-a resimțit fizic în anii de calomnie, defăimare,
invective și insulte ce-au urmat, dar spiritul lui a rămas neînfrânt, căci și-a dat seama cine e
adversarul și a înțeles ce se întâmplă. A înțeles că revoluția mondială bolșevică și sionismul sunt
două brațe ale aceleași conspirații de înrobire a popoarelor în folosul unei secte dominante, care
să acapareze toată puterea și toate bogățiile. Este, crede autorul, singurul politician al secolului
care a folosit termenul “conspirație” în mod corect, descriind viața politică. I-a spus lui Chaim
Weizmann în față că nu se va lăsa nici lingușit, nici terorizat să facă ceva contrar intereselor
Marii Britanii. Așa ceva dr. Weizmann nu mai auzise din 1904 și indignarea lui a colcăit prin