Între timp, dr. Weizmann organiza votul la ONU pentru împărțirea Palestinei, iar greutățile i-au
fost ușurate când evreii americani bogați, care se opuseseră sionismului, ca de pildă Bernard
Baruch, au trecut de partea sionismului. Autorul se întreabă cum e alcătuită internațională
iudaică despre care vorbise dr. Kastein că a apărut la începutul secolului. Probabil, spune el, ca
un comitet supranațional permanent, în care locurile vacante sunt suplinite la moartea unora și
dr. Weizmann, un foarte înalt emisar al ei, poate cel mai înalt, nu e totuși decât un emisar. Din
acea internațională iudaică autorul bănuiește că făceau parte Bernard Baruch, senatorul Herbert
Lehman, Henry Morgenthau Jr. și judecătorul Felix Frankfurter. Dacă-l credem pe Churchill,
Baruch poate nici nu era în comitet, căci Churchill l-a avertizat pe Weizmann că Baruch nu e
sionist și Weizmann s-a ferit să vorbească cu el despre asta în întâlnirile lor anterioare în
America, după cum scrie el însuși. Dar acum, scrie dr. Weizmann, Baruch s-a schimbat subit
“foarte mult” și a determinat delegația Statelor Unite la ONU, care până în momentul acesta se
opusese sfâșierii Palestinei, s-o realizeze.
Alți evrei sioniști bogați și puternici în Partidul Democrat îl ajutau pe dr. Weizmann: senatorul
Lehman și apoi judecătorul Frankfurter care, împreună cu judecătorul Murphy trimisese mesaje
insistente delegatului Filipinelor la ONU, cerându-i să voteze pentru sfâșierea Palestinei și făcea,
după cum spune chiar Loy Henderson, Secretarul pentru Orientul Mijlociu, presiuni imense
asupra lui și a lui Lovett să solicite din partea Statelor Unite votul altor națiuni la ONU pentru
sfâșierea Palestinei”. Acest Frankfurter, la Conferința de Pace de la Paris din 1919 se sfătuise cu
House în privința propășirii sionismului și fusese mentorul lui Alger Hiss la Facultatea de Drept
de la Harvard. Când, la 19 noiembrie 1947, Weizmann a apărut în biroul lui Truman și i-a pretins
sprijinul Statelor Unite pentru împărțirea Palestinei și includerea districtului Negev în teritoriul
dăruit hazarilor, el era sprijinit de aceste forțe. Truman s-a comportat ca o slugă model: “Mi-a
promis că va instrui imediat delegația americană”, scrie dr. Weizmann. Delegatul american la
ONU, Herschel Johnson, care tocmai îi declara delegatului sionist că America nu va vota să fie
dat și districtul Negev sioniștilor, a fost chemat la telefon, și președintele Truman i-a comunicat
ordinul dr-lui Weizmann.
La 29 noiembrie 1947, ONU a votat cu 31 de voturi pentru, 13 contra și 10 abțineri ca Palestina
să fie împărțită în “două state independente, arab și evreiesc, iar orașul Ierusalim va avea regim
internațional, începând cu 1 august 1948. Cum s-au obținut celelalte voturi pentru? Compania de
cauciucuri Firestone, cu concesiune în Liberia, i-a raportat lui Robert Lovett că i s-a cerut prin
telefon “să facă presiuni asupra guvernului din Liberia să voteze pentru împărțire”. Și în alte țări
la fel. Forrestal totuși obiecta că “mulți oameni cu judecată de religie iudaică se întreabă cu
groază dacă e bine că sioniștii fac presiuni să înființeze un stat evreiesc în Palestina... decizia asta
aduce mare pericol pentru securitatea viitoare a țării noastre”.
La 3 decembrie 1947, Forrestal a discutat acest lucru cu James F. Byrnes, care, după ce
dezvăluise promisiunea făcută de Roosevelt lui Ibn Saud nu mai era Secretar de stat. Byrnes i-a
spus că Truman a pus guvernul britanic într-o situație foarte grea și că de vină erau David K.
Niles și judecătorul Samuel Rosenman. Niles, evreu hazar din Rusia, era “consilierul
președintelui în probleme evreiești”, iar Rosenman îi scria acestuia discursurile. Ei i-au spus lui
Truman că Dewey, candidatul republican, avea pregătită o declarație de sprijinire a sionismului
în Palestina și că dacă el nu-i sprijină și mai mult, statul New York va vota cu republicanii. Dar,
deși Truman și Dewey, ca doi copii de 3 ani, se întreceau unul pe celalalt în a cerși dulciurile
promise de sioniști, mai aveau multe concesii de făcut până la alegerile din anul următor.
Forrestal, disperat, a încercat să-l convingă de Dewey să lase interesul sionismului și să
considere interesul Statelor Unite, dar Dewey i-a răspuns exact ca Truman, că el nu poate,
“pentru că nici partidul democrat nu vrea să renunțe la votul evreiesc”, și a continuat să slujească
sionismul cu tot zelul, pierzând totuși alegerile, spre marea lui surprindere. La 21 ianuarie 1948,
Forrestal a scris un memorandum despre periclitarea securității naționale prin sprijinirea
sionismului, arătând că unii republicani l-au înțeles, dar nu și democrații, căci “o parte