Baruch era ca regele Midas: tot ce atingea se transforma în aur. Din foarte bogat devenea și mai
bogat, jucând la bursă cu tot felul de șiretlicuri [selling short, adică vânzând acțiuni pe care nu le
ai cu un anumit preț, pe care nu le livrezi decât mai târziu; între timpul de cumpărare și cel de
livrare pândești când acțiunile scad sub prețul cu care le-ai vândut, le cumperi la preț scăzut și le
livrezi păstrând diferența de preț; procedura e perfect legală dar e asociată cu înșelătorii și
procedee ilegale, căci pentru a realiza profit se forțează scăderea prețului prin zvonuri și trucuri
mincinoase, ruinând astfel oamenii de bună credință]. La o investigație din 1917 a felului în care
unii înșelau la bursă lansând zvonuri în 1916, Baruch a raportat că el a făcut o jumătate de milion
într-o singură zi, selling short. A dat mulți bani pentru campania electorală a lui Wilson, pentru
că, spunea el, Wilson e democrat și apără victimele discriminării; deși nu e prea clar cum ar fi
putut Baruch să fie o victima a discriminării. Profesiunea lui, spune Baruch, este aceea de
“speculant la bursă”.
În timpul primului război mondial, Wilson l-a numit pe Baruch șeful Comisiei Industriilor de
Război, care consta doar din el, deși se numea “comisie”, căci el a insistat că trebuie să fie singur
la conducere și era, cum spune chiar el,“cel mai puternic om din lume”. În timpul Conferinței de
Pace de la Versailles, de unde Wilson s-a întors neom, Baruch făcea parte din “grupul celor care
luau hotărârile pe timpul bolii președintelui [Wilson]” și acesta și-a folosit ultimele puteri pentru
a-l da afară pe Robert Lansing, Secretarul de Stat, care convocase conferințe normale de cabinet,
fără aprobarea lui Baruch. Baruch a continuat să fie “consilierul” președinților, indiferent cum s-
au schimbat ei timp de 20 de ani. Eleanor Roosevelt spune că era consilierul lui Roosevelt
înainte de-a fi el președinte și în timpul celor 12 ani de președinție. În martie 1939 Churchill l-a
informat pe Baruch acasă la Baruch: “Vine războiul curând... tu vei fi stăpân acolo”.
Timp de 30 de ani, Baruch a fost “consilierul” tuturor președinților americani dar, cu toate
eforturile, autorul n-a putut găsi nicăieri informații despre ce anume sfaturi și sub ce formă le
dădea el președinților. Baruch nu dădea socoteală nimănui, căci nu era nici ales, nici numit, nici
salariat. A fost primul potentat de tipul descris în Protocoalele Sionului din 1905, cu titlul de
“consilier” care lucrează ascuns, în culise. Cuvintele favorite ale lui Baruch erau “control” și
“disciplină”, care întotdeauna însemnau putere absolută asupra populației lipsite de drepturi și
centralizarea puterii în mâna unui singur om. Iată că la 28 mai 1952 apare în fața Senatului
american cererea de a se institui în Statele Unite “disciplina din care să facă parte cartelele și
controlul prețurilor”. De fiecare dată când se propunea “disciplinarea poporului”, era pentru
înfrângerea câte unui “despot”: împăratul german, Hitler, Stalin. Iar lumea salvată de
“despotism” este descrisă de Baruch astfel: “Toată populația... în uniforme ieftine dar bune de
lucru ... să nu mai existe decât două sau trei modele de pantofi” (discurs în fața Congresului
american în 1935). Atunci, această descriere a provocat proteste, căci americanii nu voiau să se
vadă înregimentați și Baruch a dat înapoi, dar a ieșit iar în față cu planul lui de înregimentare a
sclavilor (“gloatei”, cum ne spun sioniștii), la cel de-al doilea război mondial; și exact așa sunt
descrise în Protocoalele Sionului masele înrobite sub puterea forțelor oculte.
Alte fragmente scrise de Baruch îl arată ca pe unul cuprins de o megalomanie gigantică, cocoțat
ca un Dumnezeu deasupra “gloatei” înrobite, care i se prosterna. Biograful lui îl citează repetând
de multe ori: “Desigur că putem aranja totul cum vrem noi, pe tot globul”. În timpul celui de-al
doilea război mondial, spune biograful lui, “Baruch, Roosevelt și alți conducători au căzut de
acord să înființeze organizația mondială acum, când alianța de război e strâns unită” – adică în
confuzia ce urmează războiului, cu națiuni decimate și istovite de măcel, guverne dezorientate și
politicieni duși de nas, care “nu pot pricepe cum de-au putut fi de acord” și se miră când își văd
iscăliturile mai târziu, ca Wilson și Churchill. Acum, în acest moment, iese din umbră Bernard
Baruch, ca autor al planului pentru dictatura totalitară, extinsă în toată lumea asupra unei
populații terorizate prin forța brută. Avea 74 de ani când a început, spune biograful lui, “să facă
planurile unui control internațional asupra energiei atomice, printr-o Comisie a Energiei Atomice
a Națiunilor Unite, unde să fie reprezentantul Statelor Unite” – în 1944, când nici bomba