sovietică”; în secret, era prieten bun cu “agresorul sovietic”. Iată-l povestind în 1956: “M-am
întâlnit acum câțiva ani cu Vîșinski la o petrecere și i-am spus: “Ce proști suntem. Și noi avem
bomba atomică și voi o aveți... Hai să ne unim și să controlăm noi bomba atomică, căci în timp
ce noi vorbim, toate celelalte națiuni or să aibă și ele bomba atomică” (Daily Telegraph, 9
ianuarie 1956). Și sovieticii îl iubeau pe Baruch. L-au invitat încă din 1948 la Moscova să se
sfătuiască cu conducătorii sovietici, dar din păcate (zice el) s-a îmbolnăvit în drum spre Moscova
și n-a putut merge.
“Noua politică de imigrare” de la sfârșitul secolului 19 a adus în America familia Baruch, al
cărei fiu a fost timp de peste 40 de ani cel mai puternic om din lume, din umbra hățișurilor, cum
spune el, de unde-i plăcea să joace jocul lui ucigaș care să ducă la o lume de popoare care poartă
o uniformă ieftină de lucru, două sau trei tipuri de încălțăminte, are rații de mâncare, o disciplină
strictă, cu pedepse extrem de severe pentru orice mișcare fără ordin, condusă de el și de grupul
lui de undeva mult deasupra “gloatei”, cu toate bogățiile și toată puterea în mâna lor.
Capitolul 45: Sufletul evreiescSecolul acesta este “secolul evreiesc” și în primele 5 decenii sufletul evreilor a fost mult
frământat. Căci, de unde acum 150 de ani părea că evreii au ajuns în fine să trăiască în pace
împreună cu ceilalți oameni, aceste 5 decenii i-au transformat într-o masă de șovini care sunt din
nou în captivitate și din nou, ca de fiecare dată când au fost “în robie”, lanțurile lor au fost aurite
de rabinii și înțelepții lor. Evreii sunt din nou captivi sionismului și înregimentați sub dictatul
principiului distrugerii. Întreaga istorie a secolului 20, cu războaiele lui mondiale, este istoria
șovinismului și a răzbunării talmudice, care-și au rădăcina în cartea Deuteronomul din Vechiul
Testament.
În 1933, evreul Bernard J. Brown scria: “A avea conștiința că ești evreu este cea mai joasă formă
de șovinism, căci este singurul șovinism bazat pe premise false”. Premisele sunt Talmudul și
Thora, și anume că Dumnezeu a promis unui anumit trib stăpânirea absolută asupra tuturor
celorlalți oameni, care trebuie să fie sclavii acestui trib, și că vor avea parte de viață viitoare dacă
vor respecta cu strictețe o “lege” care cere sacrificii de sânge și distrugerea și înrobirea
oamenilor de alt neam, care n-au această “lege”. Bernard Brown îl numește “șovinism evreiesc”.
Autorul îl numește șovinism sionist sau talmudic, și este, de bună seamă, cel mai violent și brutal
șovinism din câte există. Felul în care a reușit să transforme psihologia evreilor se vede din
literatura lor din ultimele decenii. Cazul a doi evrei, tată și fiu, este ilustrativ:
Henry Morgenthau a fost un distins evreu american care a ajuns ambasador. A crescut în secolul
trecut, era emancipat și era cum ar putea fi evreii azi dacă nu i-ar orbi șovinismul talmudic. El a
spus: “Sionismul este cea mai fantastică eroare din istoria evreilor. Este un lucru rău din
principiu și steril spiritual. Sionismul e trădare... este o propunere a evreilor din estul Europei
diseminată aici de evreii americani... care dacă ar avea succes, i-ar costa pe evreii americani tot
ce-au câștigat în ceea ce privește libertatea, egalitatea și fraternitatea. Refuz să mă numesc
sionist. Eu sunt american”. Dar fiul lui, Henry Morgenthau Jr., a fost unul dintre făuritorii
statului sionist („eroarea” pe care-o deplângea tatăl lui) și a răzbunării talmudice celei mai
fioroase în Europa. El a fost cel care a făurit planul Morgenthau de răzbunare talmudică și
distrugere totală, așa cum o prescrie Iehova leviților, cum o prescriu Protocoalele Sionului și
cum o cere literatura militant șovină talmudică în prezent și așa cum s-a făcut la Deir Yasin și
cum se face în Palestina. Generației lui Morgenthau tatăl, cu umanismul lui, i se opune generația
lui Morgenthau fiul, cu ura și distrugerea talmudică.
Până prin 1850, literatura evreiască era, ca orice altă literatură etnică, citită în cadrul acelui grup
etnic, și în librarii se afla în proporția în care sunt evreii în restul populației. Subiectele
scriitorilor evrei nu erau “evreiești”, ci generale, și evitau, în general, blasfemia, răzmerița,
obscenitatea și calomnia. Dar pe la mijlocul acestui secol se vede o mare schimbare, care se