reflectă și în alinierea evreilor la cel mai feroce șovinism: cărțile lor au drept subiect în special
“evreismul”, în așa fel, încât exprimă cel mai acerb șovinism talmudic. Schimbarea a avut loc
treptat, și cum legile au fost ajustate concomitent ca să slujească acestui șovinism acerb, orice
observație sau comentariu sunt pedepsite ca fiind crime de “antisemitism”.
Schimbarea aceasta de la sentimentul pe care-l aveau evreii că sunt ca orice alți oameni cu care
pot trăi alături, la sentimentul că ei sunt o rasă total superioară, care are datoria să urască, să
disprețuiască și să dăuneze celorlalți oameni, a început prin 1895, când a apărut cartea lui Max
Nordau, „Degenerescența”, urmată de o avalanșă de cărți similare, scrise în același spirit, pe care
“liberalii”, intelighenția progresistă, le apreciază cu ardoare. Max Nordau a fost mâna dreaptă a
lui Herzl și, ca și Herzl, un mare militant al sionismului talmudic. În cartea lui le spune goimilor
că sunt cu toții degenerați. Evreii însă nu, căci singura formă de degenerescență la evrei, după
Max Nordau, este de a nu fi sionist acerb sau revoluționar bolșevic.
Un exemplu de ce fel de cărți formează oceanul de literatură șovinist-talmudică care a inundat și
înlocuit literatura occidentală este „Germania trebuie să piară”, de Theodore N. Kaufmann,
apărută la New York în 1941, pe vremea alianței dintre Hitler și Stalin, în care autorul cere
exterminarea poporului german după cum o prescrie Thora-Talmudul: după încetarea războiului,
toți bărbații germani sub 60 de ani și femeile sub 45 să fie sterilizați chirurgical, apoi teritoriul
Germaniei să fie împărțit și donat celorlalte țări, astfel încât Germania să dispară de pe fața
pământului și în circa 50 de ani să nu mai existe nici un singur neamț în viață. Autorul crede că
nici în timpul primului război mondial și nici în vreun alt an de la invenția tiparului încoace
nimeni n-ar fi publicat o astfel de carte. Acum, în 1941, această carte plină de doctrina talmudică
a distrugerii a apărut cu mari laude din partea celor mai importante ziare din America
(bineînțeles, proprietarii lor sunt evrei): The New York Times scrie că „Germania trebuie să
piară” este “un plan de pace permanentă între națiuni civilizate”, iar The Washington Post scrie
că este “o teorie plină de inspirație, prezentată în mod interesant”.
Cartea lui Kaufmann conține sentimentul călăuzitor de răzbunare talmudică în forma cea mai
pură și explicită, dar toată literatura evreiască conține acest sentiment în diverse forme, în care
ura este îndreptata uneori împotriva arabilor, alteori împotriva britanicilor, așa cum fusese
îndreptată în trecut împotriva spaniolilor, rușilor, polonezilor și altora – n-are a face cine, căci
această ură este expresia pură a învățăturii Talmudului, unde cine nu este iudaic este obiect de
ură și devine inamic prin simplul fapt de a fi, căci legea levitică impune această ură împotriva
tuturor din afara tribului lui Levi.
Împotriva acestei uri levitice-talmudice se pronunțaseră Brown în 1933, rabinul Elmer Berger în
anii 1940, Alfred Lilienthal în anii 1950. Căci toți scriitorii evrei [și literatura contemporană este
azi monopolizată de ei] încep prin analiza psihologică a sufletului evreiesc și sfârșesc cu expresii
de ură și dispreț împotriva altor oameni. Scrie Arthur Koestler: “Cel mai uimitor fapt este că
legenda despre ‘neamul ales’ pare să fie crezută ca o literă de lege de către evreii tradiționaliști.
Ei sunt cei care protestează împotriva deosebirilor de rasă, pentru ca tot ei să afirme în aceeași
secundă că ei sunt o rasă superioară, datorită pactului special dintre Iacob și Dumnezeu”. Așa
observa Koestler și apoi remarca efectul asupra propriei lui stări sufletești: “Cu cât aflam mai
multe despre iudaism, cu atât deveneam mai disperat și mai fervent sionist”. Această întorsătură
psihologică complicată se vede din felul în care, după ce pe 200 de pagini se plânge că evreii au
fost persecutați și izgoniți din Europa, ajunge la concluzia că palestinienii (care nu sunt vinovați
cu nimic din ce s-a întâmplat în Europa) trebuie să sufere. Iată cum descrie el o familie de
palestinieni persecutați și izgoniți spre pieirea lor de către sioniști: “Bătrâna pășește înainte,
ducând măgarul de frâu, pe care șade bătrânul ei soț... care se gândește cu un aer solemn cum a
pierdut ocazia să-și violeze ultima nepoțică”. Implicația este: e drept ca astfel de indivizi
dezgustători, care-și violează fiicele și fiicele copiilor lor, să fie persecutați și izgoniți. Când
evreii se plâng, ei sunt curați și onorabili, dar persecutați de brute: când persecută ei, din nou
sunt curați și onorabili, pentru că ei persecută brutele – așa scrie această literatură.